miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Seriale franţuzeşti pentru abonaţii YouTube

Platforma online YouTube va lansa miercuri primele sale seriale franţuzeşti, produse de Studio Bagel şi Golden Moustache şi rezervate abonaţilor serviciului cu plată YouTube Premium.

Serialele, realizate de compania americană vor fi disponibile în 17 ţări în care este accesibil serviciul YouTube Prime.

„Groom” (10 episoade de câte 22 de minute), produs de Studio Bagel (deţinut de grupul Canal+), prezintă povestea lui William, fiul proprietarului unui mare hotel şi care trebuie să înceapă să lucreze ca simplu angajat al acelui hotel pentru a nu fi dezmoştenit.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Filmul se bazează pe un serial online și se inspiră din serialele franceze „H” şi „Palace”. Mai multe vedete din showbizul francez, precum Marc Lavoine, Marthe Villalonga, Kyan Khojandi şi Natoo – o vedetă de pe YouTube, vor avea apariţii speciale în această producţie.

„Les emmerdeurs” (10 episoade cu durate de 26 de minute), centrată pe Golden Moustache (un grup umoristic al postului de televiziune M6), este o comedie cu o acţiune plasată în Al Doilea Război Mondial, în care patru tineri care dobândesc super-puteri vor intra în Rezistenţa franceză.

Selecția noilor seriale s-a făcut după lansarea unei oferte publice de proiecte, „în urma unei informări foarte largi, care a lăsa creatorilor toată libertatea lor editorială şi creativă”, a explicat directoarea departamentului de Parteneriate din cadrul YouTube pentru Europa de Sud.

YouTube Premium, care a lansat şi seriale germane şi britanice, propune abonaţilor săi aproximativ 60 de programe originale exclusive, din care 80% sunt americane (documentare, reality-show, ficţiune). Directorii serviciului au anunţat că intenţionează să lanseze alte 50 de producţii noi în lunile viitoare. 

Politica