vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Începe summitul Iniţiativa celor Trei Mări

Reuniunea la nivel înalt de la Bucureşti a Iniţiativei celor Trei Mări- Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică ce se desfăşoară luni şi marţi, urmăreşte să acorde susţinere politică statelor participante pentru o listă regională de proiecte de interconectare în domeniile energiei, transporturilor şi digital.

La Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit la Palatul Cotroceni, vor participa preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.
Proiectul a fost prezentat la finele lunii septembrie 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, ca o iniţiativă a preşedintelui Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, şi a preşedintelui polonez Andrzej Duda.
La Romexpo, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, va avea loc prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
La Forumul de Afaceri vor participa companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie a.c., şi ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de Preşedintele Croaţiei, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Preşedintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Preşedintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, şi de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Creţu.
De asemenea, în seara zilei de 17 septembrie, Preşedintele României va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne şi a unui Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.
Marţi, 18 septembrie a.c., va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Preşedintele Klaus Iohannis. Ulterior, Preşedintele României va susţine declaraţii de presă, alături de Preşedintele Croaţiei, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, de Prim-ministrul Poloniei, domnul Mateusz Morawiecki, şi de domnul Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

Politica