RAITĂ PRIN VIAȚĂ Despre popor – poporul și politica

RAITĂ PRIN VIAȚĂ Despre popor – poporul și politica

Încep editorialul de azi cu un citat din Adevărul nr. 13.372 de sâmbată 23 iulie 1927 : ,,Guvernul face caz de “ordinea legală”, de ceva vreme. Nu-i cerem decât să înlăture ghilemelele şi să ia cuvintele în serios”. Când vine vorba de politică, omul din popor priveşte în gol, se uită lung pe lângă tine ca şi când n-ai fi şi tace. Deşi aceasta, politica, a devenit sport naţional, iar pentru mulţi profesia de bază (ce e ăla bă? politician!), transmis în direct ore în şir la televizor, nu mai e deloc un sport popular. S-a săturat poporul de câte-n lună şi stele, de câte verzi şi uscate i s-au îndrugat şi i se îndrugă, că nu mai visează cai verzi pe pereţi. Tace a deznădejde. Intâi a crezut că ăia de stânga or să facă şi-or să dreagă şi i-a votat de două ori (şi jumătate, dar jumătatea nu se pune). Apoi a crezut în ăia de dreapta şi a mers pe măna lor tot de două ori. Deştepţi, ăi de stânga şi ăi de dreapta şi-au dat mâna jucând hora puterii depline şi-a coabitării băsist-pontistă în USL-ul de poveste care doar la noi mai este, şi au zis, gata, ăştia sunt ai noştri, hai cu ei. Și hai a fost, un hai de aproape 100%, ca pe ceauşistele vremuri apuse. Când s-au văzut ai noştri socialişti şi liberali şi conservatori şi ce-or mai fi pe-acolo, prin USL, cu puterea-n mână şi cu sacii-n căruţă, şi fără opoziţie, că PCR-ul l-au desfiinţat cu acte în regulă, au întors-o ca la Ploieşti, iar tovarăşul popor stă cu gura căscată şi aşteaptă sa se-ndeplineasca cele promise, însă nimic. Nu locuri de muncă, nu stop hoției, ca și asta contează, să vezi că altul fură și trăiește ca-n Rai fără să pată nimic și tu nu mai știi încotro s-o apuci.

Ăștia (stânga-dreapta), coabitând parcă de când lumea mai dihai decât Băsescu și Ponta, care mai fac să iese scântei, fiindcă vin alte alegeri, pentru Europa, pentru Președinte (că expiră și coabitarea), și știind că ulciorul nu merge de multe ori la fântână, pentru a nu-și da cu stânga-n dreapta, lovindu-se cu capul de pragul de sus, vor să-l coboare pe pragul cel electoral cât mai jos s-o putea (se vorbește de 25-30%). Se gândesc chiar să-l desființeze, ce nevoie mai au ei de votul poporului, s-au săturat de câte vrea și poporul ăsta, el nu vede că ei au treabă, sunt la putere și sunt ocupați, abia își mai văd capul de câte au de de vorbit (am vrut să zic de făcut), gata, poporul să-și mai vadă de ale lui, prea a fost băgat în seamă, curând îi tăiem și lui din atribuțiuni, ajunge.

Dar ce face poporul? El nu mai crede în grija pe care o arată toți polticienii față de soarta lui pentru că „dacă vin ailalți, fac mare brânză”? „Toți e pentru ei, maică”, zice omul simplu de la țară, vrând să spună că nu meritocrația e principiul de bază la nivelul instituțiilor și întreprinderilor, publice și private.

Oamenii au învățat în atâția ani de libertate că, indiferent dacă ești primar, președinte sau premier, „ești pentru tine”. Dar cum „Bogatul nu-i crede săracului” iar „Munca e brățară de aur” doar în proverbe, își dă seama că „Stăpânul învață sluga hoață„ pentru că „Peștele de la cap se strică”, așa că degeaba crezi că „Unde-i lege nu-i tocmeală”), mai bine „lasă, că merge și așa”. Ăsta e gradul de pregătire a romanilor pentru democrație, adică au ce merită, dar e o insultă să-l crezi idiot și să nu ții cont de el, pentru că fără popor nu există democrație. Democrația prin redistribuire însă, e o idioțenie care arată că nu poporul României este nepregătit pentru democrație, ci puterea politică pe care nici Președintele și nici prim-ministrul României nu o au pe deplin.

Altfel ar face ca Vespasian, împăratul roman care a scos la licitație toate posturile din administrație, pe bani frumoși pentru buget, iar după câțiva ani i-a dat afară pe toți funcționarii numiți, confiscându-le și averile pentru același buget, justificând imoralele măsuri prin expresia ,,cu bandiții mă fac bandit”.

***

Părintele Justin: – Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, așa.