joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CEO: Redeschiderea depozitului de cărbune de la Roşia, o necesitate din motive care ţin de siguranţa energetică naţională

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că redeschiderea, pentru o perioadă determinată, a vechiului depozit de cărbune al Carierei Roşia reprezintă o necesitate din motive care ţin de siguranţa energetică naţională, punctând, totodată, că amenajarea noului depozit va fi finalizată la începutul anului viitor. Precizările au fost făcute în urma nemulțumirilor exprimate de localnici care spun că zona va fi intens poluată cu praf de cărbune după redeschiderea depozitului.

Amenajarea noului depozit de carbune de la EMC Roșia care va răspunde tuturor cerințelor de mediu este una dintre investițiile prioritare de mediu derulate de CE Oltenia în prezent, care va fi finalizată la începutul anului viitor și pentru care au fost parcurși toți pașii legali necesari, spun reprezentanții CEO. Aceștia susțin că executarea lucrărilor a fost îngreunată de unele probleme legate de amplasamentul inițial și de procedurile de achiziție a lucrărilor și a echipamentelor necesare.

În acest context s-a decis redeschiderea vechiului depozit.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Redeschiderea pentru o perioadă determinată a vechiului depozit reprezintă o necesitate din motive care ţin de siguranţa energetică națională – obiectiv primordial care ar trebui să fie conștientizat de orice factor politic, inclusiv din administrația publică locală. Depozitul trebuie să asigure stocul de cărbune necesar funcționării SE Rovinari cu 3 grupuri energetice în perioada de iarnă.

Folosirea temporară a vechiului depozit nu poate fi realizată prin dispoziții ale conducerii CE Oltenia, ci numai prin decizii guvernamentale, acestea având la bază siguranța sistemului energetic național conform estimărilor Dispeceratului Energetic Național pentru acest sfârșit de an.

Pentru perioada utilizării depozitului vechi, CE Oltenia a adoptat măsuri de protecție a factorilor de mediu, respectiv montare de panouri fonoabsorbante cu o înălțime de peste 4 m, pe o lungime de cca. 900 m, precum și carcasări ale punctelor de deversare și înlocuirea rolelor uzate, influența asupra mediului înconjurător urmând a fi monitorizată permanent. De asemenea, două mașini cu apă vor asigura umectarea cărbunelui pe perioada depunerii în depozit.

Pentru evitarea problemelor de zgomot, s-a dispus scoaterea din circuitul de depozitare a concasorului și, în plus, vor fi montate perdele de apă în zona buncărelor de preluare.

Precizăm ca funcționarea depozitului vechi de cărbune de la EMC Roșia, în perioada de toamnă – iarnă a anului trecut, a fost monitorizată de Garda de Mediu și, conform notelor de constatare încheiate, nu au fost depășite limitele de praf impuse de legislația în vigoare”, spun reprezentanții Companiei, într-un comunicat de presă.

Aceștia reamintesc că „80% din populația orașului Rovinari depinde, direct sau indirect, de locurile de muncă ale salariaților CE Oltenia din Bazinul Minier Rovinari şi de la Termocentrala Rovinari. De asemenea, suma platită de CE Oltenia pentru taxele și impozitele locale corespunzătoare activităților desfășurate în zona Rovinari reprezintă peste 70% din veniturile curente ale acestui oraș”.

Politica