miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Odobleja contra Voltaire sau cum nu scăpăm de provincialism

În anul 2018, în Craiova, oraș universitar și reședință de județ, există incredibila problemă a găsirii unui spațiu pentru ca un liceu să funcționeze. Discutăm despre un liceu cu predare în limba franceză, singurul de acest fel din regiune.

Abordarea autorităților locale trebuie să fie diferită pentru un prezent care reclamă un alt fel de educație. Educația în limbi străine ajută în dublu sens: ajută copiii craiovenilor care beneficiază de o altfel de formare, dar reprezintă și un magnet pentru cei care ar dori să se stabilească în Craiova. Pentru a atrage investiții în oraș trebuie să oferi educație în limbi străine și la nivel europen. Un oraș fără astfel de unități didactice nu este atractiv pentru investitori, dar nici măcar pentru părinții care doresc să ofere propriilor copii alternative educaționale. Craiova nu a reușit să convingă pentru că nu are ce să ofere, iar pe primul loc se află educația. Cele mai multe comunități religioase sau etnice au dispărut din Craiova în ultima sută de ani, așa încât nu există nici multiculturalism, dar nici nu ne dorim să schimbăm ceva. Poate de aici provine și intoleranța afișată în cazul Voltaire. Public, toți românii se declară toleranți, însă realitatea contrazice, cazul Voltaire fiind o dovadă.

Dacă în alte orașe mari din țară, școlile cu predare în limbi străine au deja o tradiție remarcabilă, în Craiova, astfel de unități de învățământ sunt la început de drum. O școală româno-britanică privată a luat ființă în urmă cu doi ani datorită spiritului antreprenorial și dedicării unor persoane care se încăpățânează să nu abandoneze, deși mediul educațional autohton mai degrabă descurajează decât să sprijine inițiativele valoroase. Doar cu un an înaintea sa, în 2015, a apărut Liceul Voltaire, cu predare în limba franceză, care s-a remarcat în cei trei ani de existență prin rezultate excelente la concursuri și olimpiade școlare. Liceul beneficiază de sprijinul Ambasadei Franței în Romania și a derulat deja, în puținul timp de când există, proiecte internaționale. Din nefericire, această unitate școlară se confruntă nu doar cu provocările sistemului, fiind aruncată într-o conjunctură instituțională nefericită urmare a neputinței unor oameni de a accepta alternative educaționale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă până în prezent, elevii de la Voltaire au învățat în săli de cursuri puse la dispoziție de Universitatea din Craiova, începând cu anul școlar 2018-2019 Inspectoratul Școlar Județean Dolj a evaluat situația și a oferit ca alternativă relocarea celor 14 clase în incinta Colegiului Național „Ștefan Odobleja”. Soluția a fost respinsă cu instransigență de cadrele didactice de la Odobleja, deși principalele motive invocate de profesorii care se opun HCL 282/2018 privind cedarea unor spații pentru Liceul Voltaire nu au acoperire juridică. Opoziția cadrelor didactice, care au atacat în instanță hotărârea Consiliului Local, este de neînțeles. Este cel puțin straniu ca într-o acțiune judiciară privind acest subiect reclamanții să fie profesorii. În ce fel sunt aceștia vătămați? De ce nu este Colegiul Odobleja cel care a luat o asemenea poziție, deși acesta avea calitate pentru acest demers? Căci, până la urmă, unitatea de învățământ este cea care primise, inițial, dreptul de administrare din partea Primăriei. Dar, mai mult de atât, este surprinzător să se pună astfel în discuție un bun al comunității de care ar trebui să beneficieze, în egală măsură, orice elev, indiferent de liceul de care aparține, cu atât mai mult că Liceul Voltaire face parte din rețeaua Ministerului Educației și Cercetării. Poziția celor de la Odobleja este bazată pe motive nefondate, preferându-se manipularea și circul ca mijloace de rezolvare a situației, ceea ce a condus la o înverșunare a părinților și la o escaladare nedorită a unui conflict care nu ar trebui să existe.

Se invocă insuficiența spațiilor, deși printr-o adresă din 23 mai 2018 comunicată Primăriei Municipiului Craiova, Colegiul Odobleja solicita aprobarea închirierii unor spații excedentare din incinta unității de învățământ. Se evită a se recunoaște că preluarea în administrare de către Liceul Voltaire s-a hotărât de Consiliul Local Craiova în baza verificărilor și evaluărilor făcute de Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Inspectoratul Școlar Județean Dolj confirmă că numărul elevilor a scăzut și că ținând cont de spațiile existente și verificate la sediul unității de către toți reprezentanții, inclusiv ai Colegiului Odobleja, s-a apreciat că procesul educativ se poate desfășura în condiții optime, fără a fi afectat. Așadar, s-au făcut verificare la fața locului, au participat reprezentanții tuturor instituțiilor, iar concluzia a fost clar exprimată în sensul că nu este afectată activitatea didactică la Colegiul Odobleja prin preluarea spațiilor de către liceul Voltaire.

Un alt motiv invocat de dascălii oponenți de la Odobleja este legat de imposibilitatea de a reloca elevii în corpul „Laboratoare” întrucât are o destinație exclusivă, iar investiția a fost realizată cu fonduri europene, fiind în stadiu de monitorizare, așa încât modificarea destinației ar atrage după sine restituirea sumelor de bani. Este, de fapt, o falsă problemă. Primăria confirmă printr-o adresă transmisă ISJ că prin preluarea corpului Pavilion Școală de către Liceul Voltaire nu vor fi afectate activitățile finanțate prin fonduri europene și că desfășurarea orelor de curs în celelalte clădiri administrate de Colegiul Odobleja nu reprezintă o schimbare de destinație. Pe de altă parte, în imobilul respectiv denumit generic „Laboratoare” există și săli de curs, așa încât destinația acestei clădiri construită cu fonduri europene a fost dintr-un început și pentru activitățile didactice.

Hotărârea CL Craiova a iscat, totuși, contre între dascăli, între consilierii locali, între părinți și dascăli. Este rușinos ca o problemă care vizează viitorul tinerei generații să fie astfel politizată. Este sau nu important să avem un liceu cu predare într-o limbă străină, cu rezultate, cu proiecte moderne? Există alte propuneri concrete pentru alternativa deja înaintată? Dacă nu, avem de-a face doar cu un blocaj creat de rea-voință ori de incompetență. Cert este că situația trebuie clarificată de urgență. Deși HCL ar fi trebuit executată în 30 de zile, termenul a trecut, iar Primăria menține incertitudinea și crește presiunea.

Nu este exclus ca la baza împotrivirii nejustificate a profesorilor Colegiului Odobleja să stea o teamă de comasare a unităților de învățământ, deși subiectul a fost tranșat deja. Fiecare unitate școlară va rămâne cu personalitate juridică și cu managerii actuali. De ce atunci această contestare feroce a unei decizii luate de Inspectoratul Școlar, instituția cea mai în măsură să decidă cu privire la desfășurarea actului educațional? De unde această lipsă de empatie cu colegii de breaslă, de solidaritate și înțelegere? Nu este de ajuns că sistemul pune bețe în roate, că educația în România duce lipsă de investiții, de proiecte noi? Sper cu tărie că la mijloc este doar o neînțelegere a situației și nu reaua-credință, căci ar fi trist să ne creștem copiii într-o societate în care dascălii se luptă între ei în loc să se lupte pentru viitoarele generații. Toți elevii au dreptul la educație și întreaga comunitate trebuie să beneficieze de bunurile care se află în proprietatea administrației locale. Să sperăm că acest conflict poate fi rezolvat prin înțelegere și prin echilibru, înspre binele copiilor și al unui oraș în care este loc pentru progresul educației, pentru un viitor care poate promite.

Av. Lucian Săuleanu

Politica