Burcea e mulțumit de echipă și vede optimist startul de sezon

Burcea e mulțumit de echipă și vede optimist startul de sezon

Handbalistele se apropie de începutul noului campionat, iar în acest weekend vor participa la ultimul turneu de pregătire înainte de a lua startul în sezonul 2018-2019. Antrenorul jucătoarelor de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, se arată încântat de modul în care se exprimă echipa în acest moment, mai ales de integrarea unora dintre achizițiile din această vară. Tehnicianul este optimist în privința startului de sezon și vrea să aranjeze ultimele amănunte în jocul echipei la turneul de la Zalău. “Mâine (n.r azi) ne deplasăm la ultimul turneu amical, organizat la Zalău. Acest turneu ne va ajuta să punem la punct ultimele detalii înaintea începerii noului sezon. Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea şi încercăm să o sudăm. Mă bucur că noile achiziţii, Dzhukeva, Curmenţ, Seric, Tătar au performat încă de la început şi sunt aproape de nivelul dorit de noi. La restul va mai dura până se vor acomoda. Sunt mulţumit de nivelul la care se află echipa şi optimist în privința debutului în partidele oficiale.”, a declarat Bogdan Burcea. SCM Craiova va participa, la Zalău, vineri şi sâmbătă, la un turneu amical alături de HC Zalău, CSM Slatina și U Cluj.

Ediţia a X-a a Cupei Consiliului Judeţean Sălaj se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 24.08.2018:

Ora 09:30: H.C. Zalău – C.S.M. Slatina;

Ora 11:15: S.C.M. Craiova – “U” Cluj;

Ora 17:30: “U” Cluj – C.S.M. Slatina;

Ora 19:15: S.C.M. Craiova – H.C. Zalău;

Sâmbătă, 25.08.2018:

Ora 09:30: S.C.M. Craiova – C.S.M. Slatina;

Ora 11:15: H.C. Zalău – “U” Cluj