vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Filme românești la Festivalul de Film de la Ierusalim

”Nu mă atinge-mă”, în regia Adinei Pintilie și ”Fotbal infinit”, în regia lui Corneliu Porumboiu sunt filmele care vor fi proiectate în cadrul Festivalului Internaţional de Film din Ierusalim.

Pelicula ”Nu mă atinge-mă”, care va fi proiectată luni în cadrul Festivalului, precum şi în zilele de 2 şi 3 august este o investigare personală a ideii de intimitate, a nevoii umane de contact autentic.

Pe 31 iulie şi 4 august  va fi proiectat  filmul ”Fotbal infinit”, în regia lui Corneliu Porumboiu. Selecţionat în secţiunea Forum din cadrul Festivalului de Film de la Berlin 2018, filmul aruncă o privire originală asupra lumii sportului, de data aceasta din România provincială, urmărind tentativa unui oficial de a lăsa lumii moştenire o versiune mai bună a acestui minunat sport. Scenariul porneşte de la ideile unui funcţionar local din Vaslui care are curajul să îşi pună întrebări despre regulile jocului de fotbal: de ce este terenul dreptunghiular? Să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? Există vreun raport intim între fotbal şi viaţă?

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, în cadrul secţiunii Debuturi, va fi proiectată pelicula Lemonade, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, peliculă produsă de Cristian Mungiu şi care a fost selectată în secţiunea Panorama a ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul va beneficia de 3 proiecţii în cadrul programului oficial al festivalului.

Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim se va desfăşura în perioada 26 iulie – 5 august 2018, la Cinemateca din Ierusalim.

Politica