vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/ Perchezitii la locuinta principalului suspect in cazul impuscaturilor din Craiova

Politistii doljeni l-au identificat pe cel care, noaptea trecuta, a tras mai multe focuri de arma catre o alta persoana, ranind-o. Este vorba despre un barbat, de 32 ani, din Breasta. Oamenii legii au descins la locuinta acestuia dar nu l-au gasit acasa.

„În cursul acestei zile polițiștii doljeni au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, de 32 de ani, din localitatea Breasta, persoană bănuită că ar fi tras cu arma în noaptea de vineri spre sâmbătă, rănind în antebraț un tânăr de 25 de ani. Întrucât cel în cauză se sustrage cercetărilor, polițiștii continuă activitățile investigative, în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a acestuia”, a precizat Cosmin Gradinaru, purtator de cuvant al IPJ Dolj.

Acesta a mai previzat ca, în baza probatoriului administrat de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în cauza respectivă a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și linistii publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă în lipsa a bărbatului de 32 de ani.

Reamintim ca, noaptea trecuta, un barbat a ajuns la spital, impuscat in mana, dupa o sicanare in trafic, pe bulevardul 1 Mai. Rudele victimei sustin ca ar fi fost vorba despre o reglare de conturi. De altfel, „gastile” rivale au facut scandal si in fata sectiei de politie.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul ca, pe o stradă din Craiova, au fost trase focuri de armă.
La fața locului s-au deplasat politistii, care au identificat un autoturism, care prezenta avarii.
Din primele cercetari, polițiștii au stabilit faptul că șoferul mașinii respective s-ar fi șicanat in trafic cu un alt conducător auto, intre cele doua vehicule având loc o coliziune.
După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol 3 focuri de arma către cealalta masina.
In urma incidentului, unul dintre cei care se aflau in autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împușcată la antebrațul stâng, acesta fiind in afara oricărui pericol. (…) In afara sediului Secției 2 Politie Craiova, unde se aflau rudele persoanei împușcate ar mai fi avut loc un incident.
2 bărbați, care nu aveau legătură cu primul eveniment și care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, au porferat injurii și expresii jignitoare la adresa acestora, fara un motiv concret.
De asemenea au fost aruncate și sticle in direcția persoanelor respective, fara a exista insa victime.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul secției unde le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform legii 61/1991”, a mai precizat reprezentantul IPJ Dolj.

Politica