vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mamografii gratuite pentru oltence

Oltencele pot beneficia de mamografii gratuite. Aceasta, în cadrul unui program de luptă împotriva neoplasmului mamar, derulat de Rotary Slatina.

Clubul Rotary Slatina continuă şi anul acesta programul de luptă împotriva neoplasmului mamar. Astfel, în urma strângerii de fonduri, alte 120 de momografii vor fi efectuate gratuit în rândul femeilor din mediul rural, cu vârsta de peste 45 de ani, după ce anul trecut 270 de femei au beneficiat de aceste investigaţii.

Sâmbătă, primele şapte femei au beneficiat de screening de sân gratuit, la Clinica Lisimed, partener în acest proiect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Prima activitate din acest proiect s-a desfăşurat sâmbătă, la Clinica Lisimed, unde primele 7 femei au beneficiat de mamografii gratuite. Acestea au fost curpinse în proiect încă de anul trecut şi, din cauza rezultatelor identificate şi interpretate de către medicul specialist, respectiv scor BIRADS (Radiology Breast Imaging Reporting and Data System), peste 3 au fost rechemate periodic la monitorizare. Doamnele din Tia Mare, Oporelu, Obârşia, Brebeni, Vîlcele au fost întâmpinate de catre membri ai clubului şi au primit cu bucurie vestea că proiectul are continuitate, astfel încât să crească şansele de vindecare ale afecţiunilor identificate”, se arată într-un comunicat de tresă remis de Rotary Slatina.
În programul Rotary Slatina se mai pot înscrie primării din mediul rural, care nu au făcut-o încă, la adresa de email 
[email protected].
„Din fiecare localitate pot participa 15 femei care se încadrează în grupul ţintă şi care vor fi programate la realizarea de mamografii gratuite în lunile august-septembrie 2018, în limita resurselor financiare disponibile”, se mai arată în comunicatul de presă.
Anul trecut, mamografiile au fost realizate unui număr de 270 de femei, din 22 de localităţi din judeţul Olt: Verguleasa, Perieţi, Brebeni, Studina, Corbu, Oporelu, Şopîrliţa, Sâmbureşti, Pârşcoveni, Osica de Sus, Tufeni, Valea Mare, Obârşia, Deveselu, Vîlcele, Spineni, Oboga, Cezieni, Giuvărăşti, Izbiceni, Vişina Nouă, Tia Mare.
Potrivit Rotary Slatina, în ultimii trei ani cancerul de sân a urcat pe locul al doilea ca număr de decese la nivel mondial, după bolile cardiovasculare. În România, numărul cazurilor de cancer şi al deceselor provocate de acesta este în creştere mai mare faţă de media regională şi globală.

Politica