Tom Jones, spitalizat din cauza unei infecţii

Home Actualitate Tom Jones, spitalizat din cauza unei infecţii
Tom Jones, spitalizat din cauza unei infecţii

Cântăreţul britanic Tom Jones, în vârstă de 78 de ani, şi-a anulat mai multe concerte după ce a fost spitalizat din cauza unei infecţii bacteriene.

Artistul,  printre ale cărui hituri se numără „It’s Not Unusual” şi „Delilah”, şi-a cerut scuze fanilor, pe platforma de socializare online Twitter, pentru că a fost nevoit să îşi anuleze show-urile şi a spus că speră să îşi continue turneul britanic actual în luna august.

Tom Jones, cu o carieră de peste 50 de ani, a avut un impact puternic asupra stilurilor muzicale pop, soul şi rhythm & blues şi a lansat piese celebre, precum „Delilah”, „Mama told me not to come”, „What’s New Pussycat”, „It’s Not Unusual”, „Sex Bomb”, „Thunderball”, „She’s a lady”, „Burning Hell”, „Tower of Song” şi „Hit or Miss”.

A câştigat premiu Brit „pentru cea mai bună contribuţie a unui artist în muzică”, a trofeului Silver Clef pentru toate realizarile sale, a distincţiei Hitmaker (SUA) din partea compozitorilor americani din Hall of Fame, în 2010, a prestigiosului premiu Music Industry Trust (Marea Britanie), dar şi titlul de bărbatul anului 2012 din partea revistei GQ.