vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Chiriaşi noi la ANL-uri

Şase slătineni au primit locuinţe ANL după ce unităţile locative au fost vacantate de chiriaşii iniţiali, noii locatari fiind confirmaţi de votul consilierilor locali de joi.

Directorul Direcţiei Administrare Patrimoniu (DAP), Narcisa Ionescu, a explicat că după vacantarea locuinţelor, acestea sunt repartizate următorilor de pe lista iniţială.

„Repartizarea locuinţelor ANL, aprobată în şedinţa consiliului local, este făcută conform listei de priorităţi stabilite conform unei hotărâri din 2013. Locuinţele rămase vacante se repartizează următorilor de pe listă, în ordine, cu condiţia reconfirmării criteriilor de acces iniţiale pe care aceştia le îndeplineau. Direcţia Administrare Patrimoniu a procedat la înştiinţarea persoanelor cu punctaj egal, care urmau pe lista de prioritaţi. Au fost emise 15 înştiinţări, iar dintre cele 15 s-au prezentat doar şase familii cărora li s-au repartizat astăzi locuinţe ANL”, a explicat Narcisa Ionescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În total 15 locuiţe ANL au fost vacantate de chiriaşi, în ultima perioadă, însă doar şase au şi fost predate următorilor de pe listă.

„Cele 15 locuinţe s-au eliberat din diverse motive: chiriaşii ANL şi-au achiziţionat în altă parte locuinţe sau au moştenit una, sau pur şi simplu au renunţat la locuinţa ANL. Cu 30 de zile înainte, trebuie să ne înştiinţeze printr-o adresă că doresc să renunţe la locuinţa atribuită, se face acel proces verbal de predare-primire a locuinţei şi iată că există locuinţe libere”, a mai explicat directorul DAP.

Peste 850 de slătineni au depus solicitări la Direcţia Administrare Patrimoniu (DAP) pentru acordarea unei locuinţe construite prin Agenţia Naţională a Locuinţelor (ANL).

În Slatina, sunt 244 de locuinţe construite prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), 10 dintre acestea fiind vândute proprietarilor. Este vorba despre blocurile 19D şi V6, despre blocurile de pe strada Orhideelor şi despre blocul din strada Armoniei.

Politica