vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Laborator de simulare a proceselor, la Universitatea Constantin Brâncuși

Studenţii din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu vor beneficia, începând cu anul universitar 2018-2019, de un laborator de clinică judiciară şi procese simulate. Potrivit reprezentanților instituției, au fost amenajate spaţiile unde va funcţiona laboratorul și se intenţionează ca acesta să fie dat în funcţiune începând cu 1 octombrie, odată cu debutul noului an universitar la UCB. Acest laborator va fi folosit de profesorii şi studenţii Facultării de Ştiinţe Juridice şi va reprezenta o premieră pentru învăţământul superior din Târgu Jiu. Mai exact, vor fi simulate procese, iar laboratorul va arăta ca o sală de judecată, astfel încât să fie create condiţiile optime pentru activitatea practică de care au nevoie studenţii, au transmis reprezentanții UCB.

Politica