miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Școala de vară „Fii activ vara prin sport!”, la final. Peste 50 de elevi din Oltenia au învățat noutăți din lumea sportului și kinetoterapiei

Timp de 16 zile, peste 50 de elevi din patru licee ale Olteniei au participat, anul acesta, la Școala de vară „Fii activ vara prin sport!”. Proiectul s-a încheiat ieri și a fost derulat de Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova, pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Cei 52 de elevi au participat la activitățile desfășurate în Craiova și Călimănești, programul îmbinând cursuri de vară prin care elevii vor dobândi un bagaj academic introductiv și vor deprinde strategii noi de învățare, prin participarea la activități sportive în campus – nu doar ca actori, ci ca organizatori, prin participarea la activități reacreative și evenimente culturale, implicarea în organizarea unor evenimente de profil, de voluntariat la asociații neguvernamentale dar și prin desfășurarea unor ateliere de lucru specifice dezvoltării personale, după cum au anunțat organizatorii.

Lecții de handbal

Policlinica Buna Vestire Craiova

Unul dintre momentele importante ale acțiunii a fost cel în care tinerii au luat lecții de handbal de la campionii doljeni. Despre tot ceea ce presupune acest sport, le-au vorbit elevilor antrenorulul echipei SCM Craiova, Bogdan Burcea și jucătoarea Carmen Ilie. Instituțiile participante, anul acesta, sunt Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” (Craiova), Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Odobleja” (Severin), Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (Târgu Jiu) și Liceul Teoretic „Constantin  Brâncoveanu” Dăbuleni.

Familiarizați cu cerințele angajatorilor

Elevii au mai participat la cursuri de consiliere profesională și orientare în carieră și au făcut vizite de studiu la organizații relevante din Craiova, dar și la Călimănești, pentru a se familiariza cu cerințele potențialilor angajatori din domeniul sportului/kinetoterapiei.

Politica