joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sezon prosper pentru juniorii lui CSU Craiova

Anul acesta a adus performanțe importante pentru grupele de juniori ale clubului craiovean care activează în prima ligă a fotbalului românesc. Prima reușită națională din acest sezon a fost cea a juniorilor U19 pregătiți de Mugur Gușatu, care nu a obținut calificarea în Liga Elitelor la această vârstă, dar a făcut o figură frumoasă în cadrul Campionatului Național U19. Cei mai mari juniori ai clubului craiovean au izbutit să câștige acest campionat, după ce au terminat seria cu o singură înfrângere, au câștigat la pas în turneul zonal cu CSA Steaua București (5-3) și CS Mioveni (4-2), apoi s-au impus în finală cu 3-2 împotriva lui Gaz Metan Mediaș. De o performanță asemănătoare au fost aproape și colegii lor mai mici cu doi ani. Juniorii U17 ai CSU Craiova, care au evoluat în cadrul competiției mai puternice de juniori republicani și anume Liga Elitelor, au ajuns până în finala națională unde au întâlnit FC Viitorul. Juniorii de la academia lui Hagi au fost însă mai norocoși la loviturile de departajare, după ce meciul în timpul regulamentar s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Chiar dacă nu au luat titlul național, puștii craioveni au căpătat titulatura de vicecampioni naționali, ceea ce reprezintă un rezultat generos. Grupa pregătită de Dragoș Bon nu a rămas însă fără un trofeu în acest sezon, pentru că au disputat și Supercupa României la categoria sub 17 ani. Pentru acest trofeu, juniorii craioveni au avut de înfruntat tot FC Viitorul, care a câștigat și Cupa României la această vârstă, dar de această dată lucrurile s-au decis în timpul regulamentar. CSU Craiova s-a impus la limită, cu 1-0, în fața juniorilor constănțeni și a adus Supercupa în Bănie.

Puștii lui Vrăjitoarea au adus ultimele medalii naționale pentru clubul craiovean

O performanță importantă a fost realizată și de juniorii U13 ai CSU Craiova, care au ajuns de asemenea în finala națională la categoria lor de vârstă. Elevii lui Bogdan Vrăjitoarea au disputat meciul pentru trofeu la finalul săptămânii trecute contra lui FC Viitorul. Juniorii craioveni au pierdut însă finala cu scorul de 2-1, singurul gol pentru olteni fiind marcat de Bogdan Duță. Grupa U13 a devenit astfel și ea vicecampioană națională și a arătat că este o generație care promite asemenea colegilor lor mai mari. Copiii care au evolut în finala cu Viitorul au fost: Alexandru Bunea – Mario Sîrbu, Adelin Dumitru, Denis Benga, Lucian Duță, Alexandru Capac, Bogdan Duță, Ianis Zaharia-cpt., Robert Tamaș. Rezerve: Rafael Vlăsceanu – Vlăduț Nedelcu, Robert Lăpădătescu, Frederico Cîrpici, Rareș Gheorghiade. În final, ca o scurtă concluzie, aceste performanțe înregistrate de juniorii clubului craiovean indică faptul că există promisiuni din cadrul centrului de copii și juniori, posibile soluții pentru echipa mare. Strategia adoptată până acum de CSU Craiova în privința creșterii propriilor juniori se pare că dă roade până la acest moment, mai ales că deja se află în vederea primei formații tineri care evoluează la echipa a doua sau la grupele mari de juniori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

FOTO Puștii lui Vrăjitoarea au devenit vicecampioni naționali la U13

Politica