vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mirko Pigliacelli va fi numărul 1 al echipei din Bănie!

După ce a vândut masiv în acest mercato, CSU Craiova a început să împrumute din Serie C italiană.

 

„Comisia tehnică” de la CSU Craiova a apreciat drept vulnerabil postul de goalkeeper. Drept urmare, conducerea grupării alb-albastre i-a anunțat pe Nicolai Calancea și Miodrag Mitrovic că nu va mai conta pe ei în sezonul care urmează. De altfel, cei doi nici măcar nu au decolat cu echipa pentru cantonamentul din Austria, unde au fost trimiși doar juniorii Popescu, Dică și Preduț.

 

Între timp, clubul craiovean a înaintat o ofertă celor de la Pro Vercelli pentru Mirko Pigliacelli, portar în vârstă de 24 de ani. Potrivit presei din peninsulă, oltenii îl doresc pe portar sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare definitivă dacă acesta dă randamentul scontat. Clauza va fi activată cu 300.000 euro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a mizat pe această variantă de transfer, chiar dacă Pigliacelli avea clauză că devine liber de contract în condițiile în care echipa retrogradează. Cum Pro Vercelli a picat în C, jucătorul putea fi adus gratis.

Interesul oltenilor pentru Pigliacelli nu este nou. Mangia îl curtează încă din iarnă.

„Au fost discuții deschise și concrete. Pentru aceasta îi mulțumesc domnului Mangia și clubului că m-au dorit. Sunt fericit și mândru de acest fapt. Dar am preferat să mă întorc acolo unde am mai fost și să accept această provocare, fără a lua în seamă fascinația de a evolua în străinătate sau aspectele tehnice și financiare. Sper ca domnul Mangia să continue să mă evalueze și să îmi urmărească evoluțiile cu același interes”, declara jucătorul în ianuarie pentru presa italiană.

Devis Mangia a continuat evaluările, iar CSU a făcut oferta. Jucătorul este așteptat astăzi în cantonamentul formației craiovene din regiunea tiroleză.

 

Politica