Dolj, Oltenia, Sănătate

Bolile diareice acute fac ravagii printre doljeni

Ultimul bilanţ al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj indică faptul că, într-o săptămână, în judeţul Dolj au fost diagnosticate 106 persoane cu boli diareice acute. Cei mai mulţi sunt copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 4 ani, aceştia prezentându-se atât la spital cât şi în cabinetele medicilor de familie.

Potrivit specialiştilor din domeniul sănătăţii, dacă nu sunt tratate la timp, aceste probleme duc la complicaţii. În ceea ce priveşte cauzele, igiena precară și consumul de alimente nepotrivite sunt primii factori care stau la baza afecţiunii.

Rotavirus şi E.Coli

Din totalul persoanelor care s-au prezentat la medic, 45 sunt copii cu vârstă între unu şi patru ani, 34 au fost pacienţi cu vârstă între 15 şi 64 de ani. Nu mai puţin de 76 de doljeni au avut nevoie de internare în spital, confirmându-se atât Rotavirusul cât şi E-coli.

În judeţul Dolj, au fost diagnosticate 108 cazuri cu BDA, dintre care 32 de către cabinetele de medicină de famile. Au fost internați în spital 76 de pacienți suspecți de BDA, toate cazurile de suspiciune de BDA fiind confirmate. Etiologia a fost precizată la 9 cazuri: patru cu E.Coli şi cinci cazuri cu Rotavirus. Nu s-au înregistrat decese la grupa de vârstă mai mică de un an. Nu s-au raportat cazuri suspecte de sindrom hemolitic uremic (SHU). Grupele de vârstă cele mai afectate au fost 1-4 ani (45 cazuri) şi 15-64 de ani  (34 cazuri)“, arată datele Direcției de Sănătate Publică Dolj.

Mare atenţie la produsele de consum

În această perioadă din an, când temperaturi sunt ridicate, medicii spun că populaţia trebuie să acorde o atenţie deosebită produselor comestibile și a băuturilor cumpărate. Este indicat să se evite bunurile ce provin din comerţul ambulant, riscuri mari fiind atunci când oamenii mănâncă în localurile publice. Nu puţine au fost cazurile când oamenii legii au depistat astfel de unităţi cu zeci de deficienţe: alimente expirate, produse depozitate în condiţii improprii, care din această cauză se degradează, lipsa igienei cerute de lege în ceea ce priveşte personalul şi materialele folosite.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE