marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un nou proces pentru Bercea Mondial la nouă ani de la comiterea faptei

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său, Laurenţiu Anghel, au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii Parchetului General pentru tentativă la omor, după ce l-au înjunghiat pe fostul viceprimar al Slatinei, Valeriu Matei, şi au lovit cu maşina alte persoane, coflictul având loc în anul 2009.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților, în prezent arestaţi în altă cauză, Sandu Anghel, pentru tentativă la omor, şi Laurenţiu Anghel, pentru tentativă la omor calificat.

La data de 22 ianuarie 2009, pe raza municipiului Slatina, pe fondul unui conflict spontan, generat de neînțelegeri asupra unui teren, inculpatul Anghel Sandu a lovit cu un cuţit şi cu corpuri dure o persoană, ce vânduse anterior terenul respectiv unui terț. În același context, persoana vătămată menționată anterior, precum și o alta, ce o însoțea, au fost lovite de inculpatul Anghel Laurențiu (fiul inculpatului Anghel Sandu) cu un autoturism la volanul căruia se afla, rulând cu mare viteză şi urmărind victimele. În urma altercației, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viața în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale, iar cealaltă 80-90 de zile”, se arată în comunicatul citat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Tribunalului Olt.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său Laurenţiu au fost implicaţi în luna ianuarie 2009 într-un conflict cu fostul viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, şi un prieten al acestuia, Adrian Văduva. În urma scandalului, Matei şi Văduva au fost la un pas de moarte. Conflictul între cei doi şi clanul Bercea a izbucnit pe strada Piteşti, în faţa unui imobil ce aparţine lui Bercea Mondial.

Valeriu Matei şi prietenul său au mers la locuinţa lui Bercea pentru a purta o discuţie.

În perioada în care am fost viceprimarul Slatinei am demarat o acţiune pentru stoparea lucrărilor din Slatina pe care Bercea le efectua fără autorizaţie de construire. Anul trecut, am vândut 300 mp, în municipiu, unei persoane. Aceasta cred că i-a vândut terenul lui Bercea. În urmă cu două săptămâni, am primit o documentaţie de la Primăria Municipiului Slatina, ca răspuns la o cerere prin care eu aş fi solicitat autorizaţie pentru construirea unei case pe terenul pe care îl vândusem. Bercea m-a sunat să mă duc să îi dau documentele şi mi-a spus că el solicitase primăriei actele respective”, declara, la acea vremeValeriu Matei.

Valeriu Matei a povestit şi cum a decurs întâlnirea cu interlopii.

A scos cuţitul şi a vrut să mi-l înfigă în piept! M-am ferit şi m-a lovit în umărul stâng. După aceea, unul dintre fiii lui a venit (cu maşina – n.r.) pe sens invers. Celălalt fiu al lui Bercea (Marian – n.r.) m-a lovit cu bâta. Vecinului meu (Adrian Văduva – n.r.) i-au rupt piciorul“, a mai declarat Matei. El a explicat că toate aceste lucruri se pot dovedi şi că scandalul a fost filmat de două camere de supraveghere ale unei firme din zonă. „Există înregistrări pe două camere de supraveghere ale unei spălătorii din zonă. Apoi, sunt şi cele de la benzinărie, pentru că au venit şi acolo după mine”, a mai afirmat fostul viceprimar.

De teamă să nu fie şi el rănit, Adrian Văduva a folosit un pistol cu gaze, deţinut legal, spun poliţiştii, cu care a tras mai multe focuri de armă în plan vertical. În acel moment, un băiat al lui Bercea, Laurenţiu Anghel, s-a urcat la volanul maşinii sale, un autoturism Skoda Octavia, şi l-a lovit pe Văduva.

Văduva a fost transportat la spital, unde medicii l-au operat de urgenţă. Potrivit cadrelor medicale, acesta a suferit o fractură deschisă la piciorul stâng. El şi Matei au rămas internaţi în spital.

Membrii clanului au fost cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Ulterior, Parchetul a hotărât neînceperea urmăririi penale împotriva învinuiţilor din dosarul „Bercea-Matei“.

S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor Anghel Laurenţiu, pentru tentativă de omor în dauna părţii vătămate Văduva, scoaterea de sub urmărire penală a lui Anghel Sandu, pentru tentativă de omor în dauna părţii vătămate Matei Valeriu, şi scoaterea de sub urmărire penală faţă de Anghel Marian, în dauna părţii vătămate Matei Valeriu, deoarece nu au acţionat cu intenţia de a ucide“, declarau, la acea dată, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Politica