miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânărul care a terorizat Berbeştiul

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din oraşul vâlcean Berbeşti, terorizează, de mai multe luni, cu bătăi şi scandaluri oamenii din această localitate, în ciuda faptului că, în această perioadă, efective sporite ale jandarmilor din Craiova şi poliţiştilor IPJ Vâlcea au fost dislocate, în zonă. Tânărul nu s-a potolit nici după ce a fost reţinut şi, ulterior, plasat sub control judiciar, iar vineri dimineaţă a agresat o altă persoană, fiind dus la audieri de către poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că, în ultimele luni, Poliția orașului Berbești a desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Primele probleme au apărut, la începutul lunii martie, când în orașul Berbești a avut loc un conflict spontan în care a fost implicat tânărul în vârstă de 32 de ani. Acesta ar fi agresat în fața unui local un alt bărbat din localitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Față de bărbatul respectiv a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior persoana vătămată și-a retras plângerea“, mai precizează reprezentantul IPJ Vâlcea.

O lună mai târziu, acelaşi tânăr ar fi agresat fizic o altă persoană, tot în urma unui conflict spontan.

A fost înregistrat un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, dispunându-se din nou reținerea pentru 24 de ore, iar ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În această perioadă, bărbatul nu a respectat măsurile impuse de instanță, distrugând un autoturism și amenințând un angajat al unei societăți comerciale, motiv pentru care s-a propus schimbarea măsurii controlului judiciar, urmând ca instanța să se pronunțe în cauză.

Vineri dimineaţă, tânărul a fost implicat într-un nou conflict spontan.

„Din primele verificări se pare că persoana bănuită ar fi agresat fizic un alt bărbat, în fața unui bancomat din Berbești. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cel în cauză fiind dus la audieri, iar în cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt“, a mai declarat Sandra Dăscălete.

Politica