vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițiștii doljeni și tehnicianul silvic judecați pentru șpagă au scăpat de controlul judiciar

Cei doi polițiști doljeni acuzați că, împreună cu un tehnician silvic din Daneți, au cerut 10.000 lei de la un bărbat, care i-a denunțat, pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta, în urma instrumentării unui dosar penal privind infracţiuni la regimul silvic, au scăpat de controlul judiciar. Tribunalul Dolj a revocat măsura, la sfârșitul săptămânii trecute, la ultimul termen al procesului în care cei trei, împreună cu un alt bărbat, sunt judecați pentru luare de mită. Pe fond, cauza a fost amânată pentru data de 5 iulie a.c.

Magistrații Tribunalului Dolj au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, să amâne procesul în care sunt judecați Viorel Minuţă, agent de poliţie în cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, Aris Constantin Dincă, şeful Postului de Poliţie Daneţi, dar şi Cîrjaliu Iulian, tehnician silvic, și Tudor Dobrescu pentru luare de mită, întrucât nu s-a putut audia unul din martori, după cum se arată în hotărârea instanței. Însă în aceeași ședință, instanța a revocat măsura controlului judiciar față de polițiști și tehnicianul silvic: „Amână cauza la data de 05.07.2018 având în vedere imposibilitatea de audiere la acest termen a martorului Goaga Ion. În baza art. 208 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 242 alin. 1 C.pr.pen Revocă măsura controlului judiciar dispusă față de inculpații Cîrjaliu Iulian, Minuţă Viorel şi Dincă Aris-Constantin prin încheierea nr. 109/24.04.2017 a Tribunalului Dolj şi respectiv față de inculpatul Dobrescu Tudor dispusă prin ordonanţa nr 26/P/2017 din 17.03.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.06.2018”.

Reamintim că, reprezentanții DGA anunțau în luna februarie a anului trecut faptul că în urma unei anchete complexe a ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a stabilit că, în cursul lunii ianuarie 2017, agentul de poliţie Viorel Minuţă, din cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, împreună cu un coleg, şeful Postului de Poliţie Daneţi, Aris Constantin Dincă, l-au depistat pe M.C. în timp ce transporta material lemnos fără a deţine documente de provenienţă, ocazie cu care i-au întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în baza căruia s-a întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Ulterior, la domiciliul lui M.C. s-au efectuat percheziţii, fiind depistate cantităţi importante de material lemnos. Pentru inventariere, s-a apelat la Iulian Cîrjaliu, tehnician silvic, care a constatat că, din cauza cantităţii mari de material lemnos sustras şi deţinut de M.C., acesta urmează să fie cercetat penal pentru infracţiuni la regimul silvic. Numai că, după finalizarea inventarierii şi deschiderea dosarului penal, Iulian Cîrjaliu l-a abordat pe M.C (denunţător în cauză) şi i-a propus ca, pentru a nu fi tras la răspundere penală, să achite o „cotizaţie”, de fapt o şpagă mascată, în contul Asociaţiei proprietarilor de păduri din Daneţi, în cuantum de 10.000 lei, şi amenzi contravenţionale de 6.000 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot Cîrjaliu a negociat şi cu cei doi poliţişti modificarea prejudiciului creat de doljean, care este şi recidivist, astfel încât să fie coborât sub limita infracţiunii şi acesta să scape de răspunderea penală, sens în care dosarul penal urma să fie înaintat parchetului competent cu propunere de clasare, iar M.C. să fie sancţionat contravenţional cu suma de 2.500 lei, dar numai după ce acesta va achita 7.500 lei către asociaţia indicată. Asociaţia nu are de ce să încaseze bani de la persoane care nu sunt membre, întrucât nu există o bază legală, astfel că, cel mai probabil, banii ar fi intrat în posesia tehnicianului silvic, care i-ar fi împărţit cu poliţiştii, mai ales că asociaţia avea casier propriu. Numai că luni, 27 februarie 2017, casierul asociaţiei a lipsit, iar denunţătorul M.C. s-a întâlnit cu agentul Viorel Minuţă şi cu Iulian Cîrjaliu la Postul de Poliţie, iar denunţătorul a plătit sumele de mai sus în cuantum total de 10.000 lei, la casieria Primăriei, fiindu-i eliberate în acest sens documente justificative de încasare a amenzilor contravenţionale care totalizau 2.500 lei şi o chitanţă de încasare pentru suma de 7.500 lei, reprezentând „cotizaţie” pentru asociaţie. Făptuitorii au fost ridicaţi şi conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, abuz în serviciu.

În urmă cu mai bine de un an, mai exact pe 31 mai 2017, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care cei trei, împreună cu Tudor Dobrescu, au fost trimiși în judecată, iar pe 28 iulie, cauza a ieșit din camera preliminară, judecătorii dispunând începerea procesului.

Politica