sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A ajuns la spital după o bătaie izbucnită în timpul unui meci de fotbal

Meci de fotbal transformat în scandal, pe terenul de sport de la Căminul 14 al Facultăţii de Drept din Craiova! S-a întâmplat vineri la prânz, când în urma unor discuţii contradictorii, unul dintre jucători ar fi fost lovit de către un altul din echipa adversă. La faţa locului au ajuns poliţiştii şi medicii de pe Ambulanţă, victima, un tânăr de 17 ani, din Slatina fiind transportată la spital pentru îngrijirile ce se impun. Meciul de fotbal a fost organizat între două licee cu profil sportiv, unul din Slatina, celălalt din Târgu Jiu. Rămâne de văzut dacă victima va depune plângere în acest caz.  „A fost făcut un apel prin 112 prin care a fost sesizat faptul că o persoană a fost accidentată pe terenul de fotbal de la Căminul 14 al Facultăţii de Drept . Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au stabilit faptul că în urma unui meci de fotbal organizat între licee cu profil sportiv din Târgu Jiu şi Slatina, o parte din jucătorii celor două echipe ar fi avut o serie de discuţii contradictorii. Un băiat de 17 ani de la liceul din Slatina ar fi fost lovit cu pumnul de portarul echipei adverse în vârstă de 18 ani. Acesta a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Politica