sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum s-a câștigat finala! Avem dovada că biletele nu au fost date la partid!

Oltenii au învățat din perioada deși nu foarte glorioasă a feudalismului românesc și, la distanță de câteva secole, au reușit să aplice o strategie victorioasă în finala de la handbal, pornită, ca de fiecare dată în istoria românilor, cu handicap, că doar aveam de recuperat vreo 4 goluri.

Sintagma „pârjolit holde și otrăvit fântâni”, o caracteristică a tacticii defensive ce culmina cu mândra retragere în munți, s-a tradus în finala din Polivalentă prin utilizarea, la greu, a instrumentelor importate din Africa de Sud. Făcute celebre la Mondialul din 2010, vuvuzelele au bruiat ofensiva nordicelor și au creat parcă un al doilea zid în fața lui Dumanska.

Au fost zeci de vuvuzele ce au tensionat adversarele și mii de suporteri care au cântat în continuu pe atacul „leoaicelor”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Unde sunt biletele?”, a fost întrebarea care a măcinat Oltenia înaintea marii finale. Și diverse ipoteze. Între care, una dintre cele mai uzitate: le-a luat PSD-ul!

Chiar înainte de startul meciului de handbal a fost dovada indubitabilă că nu le-a luat partidul. Anume, corul de huiduieli care l-a însoțit pe primarul Mihail Genoiu, când crainicul l-a chemat pe parchet.

Politica