vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A început recrutarea pentru școlile de jandarmi. Interes crescut în rândul tinerilor

Oferta educațională a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor a fost prezentată, joi, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova de comandantul unității și șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Grupării.

Perioada de recrutare a început deja, iar tinerii se arată interesați de școlile care pregătesc jandarmi.

„Perioada de recrutare în școli a început de luni și până în momentul de față la nivelul Grupării avem 48 de cereri de înscriere. Într-un timp atât de scurt este un număr foarte mare de solicitanți. Însă de la a depune o cerere și a merge mai departe este un drum puțin cam lung. De noutate, sesiunea de admitere ianuarrie 2018 față de august-septembrie 2017 a constat în faptul că evaluarea performanțelor fizice nu s-a mai făcut pe anumite probe stricte ci a fost un traseu aplicativ”, a declarat George Pârvănescu, șef serviciu Resurse Umane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Interesul este unul crescut. Colegul meu a exemplificat zona școlilor postliceale. Eu pot să mă refer la Academia de Poliție unde anul trecut cea mai mare concurență la Facultățile din cadrul Academiei a fost la arma jandarmi, 8,9 pe loc”, a punctat Cosmin Mirea, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

La Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti sunt disponibile10 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă „Drept”, 50 locuri alocate la Facultatea de Jandarmi pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică” (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel: 43 locuri alocate Jandarmeriei Române; 6 locuri alocate SPP; 1 loc alocat SIE; 5 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă redusă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”.

La Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani în sesiunea de admitere august-septembrie 2018 sunt disponibile 350 locuri alocate Jandarmeriei Române (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), iar în sesiunea de admitere ianuarie 2019 – 350 locuri (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel: 317 locuri alocate Jandarmeriei Române; 25 locuri alocate SIE; 8 locuri alocate SPP.

Școala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni pune la dispoziție, pentru sesiunea de admitere august-septembrie 2018, 350 locuri alocate Jandarmeriei Române (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), iar la sesiunea din ianuarie anul viitor – 350 locuri (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel: 335 locuri alocate Jandarmeriei Române; 15 locuri alocate SIE.

Cererile-tip de înscriere la sesiunea de admitere iulie-august 2018 se depun de candidaţi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova până la data limită de 25 mai 2018 pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Cererile-tip de înscriere la sesiunea de admitere august-septembrie 2018 se depun de candidaţi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova. Cererile-tip de înscriere la sesiunea de admitere ianuarie 2019 se depun de candidaţi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova până la data limită de 23 noiembrie 2018 pentru şcolile postliceale ale MAI.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, strada Alexandru Macedonski nr. 7, tel. 0251.534.223 sau [email protected]

 

Politica