joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Contractul de finanțare, pentru reabilitarea conacului Bălceștilor, semnat

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat semnarea contractului de finanțare, din fonduri nerambursabile, pentru reabilitarea și dotarea Conacului Bălceștilor, contract cu o valoare de peste 200 miliarde lei vechi.

După un an de muncă, în anul centenarului, am avut onoarea ca, alături de colegii mei din Consiliul Judeţean Vâlcea, să semnez contractul prin care Conacul Bălceştilor va fi reabilitat şi dotat, în scopul punerii în valoare a patrimoniului cultural al acestei bijuterii arhitecturale cu care ne mândrim. Semnarea acestui contract, prin care primim o finanţare nerambursabilă în valoare de aproximativ 4.3 milioane euro, reprezintă pentru noi şi pentru toţi cei care au muncit la întocmirea documentaţiei acestui proiect – salariaţi ai Consiliul Judeţean Vâlcea, vicepreşedinţi, consilieri judeţeni – o mare realizare, fiindcă prin acest proiect se vor face intervenţii asupra Conacului Bălceştilor, Bisericii de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Gâltofani şi Parcului Conacului.
Le mulţumesc tuturor celor implicaţi şi, în mod deosebit, domnului ministru Paul Stănescu, pentru că, la finalizarea acestor investiţii, vom putea arăta vâlcenilor şi tuturor celor care ne vor vizita judeţul această superbă locaţie, plină de istorie, care este Conacul Bălceştilor, în toată splendoarea sa.
Vă invităm pe toţi să-l descoperiţi şi vă asigurăm că veţi fi aşteptaţi cu multă bucurie la Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, într-un cadru natural feeric”, a precizat Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Politica