vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Calificare, calificare, calificare!

Momente istorice în Sala Polivalentă din Craiova, sâmbătă după-amiază, după ce formația de handbal feminin de la SCM Craiova a realizat o performanță în premieră pentru clubul din Bănie, obținerea calificării într-o finală a unei competiții europene, mai precis Cupa EHF.

După un avantaj de un singur gol asigurat în meciul tur din Turcia, când fetele lui Burcea s-au impus cu 23-22 în fața lui Kastamonu Belediyesi, craiovencele au avut o misiune dificilă de a păstra acel minim ecart și a merge mai departe în finală. Cum era de așteptat, turcoaicele au tras și ele pentru calificare cu toate forțele, iar asta s-a văzut în intensitatea meciului, care niciodată nu a dat impresia că una dintre formații va ieși învingătoare fără să depună un efort mare până în ultima secundă a partidei. Fără să exceleze în joc, dar cu o determinare uriașă alimentată de importanța meciului, SCM Craiova a avut emoții până la final, meciul mergând cap la cap pe tot parcursul său. Până în minutul 20, elevele lui Bogdan Burcea au reușit să controleze partida în mare parte, distanțându-se la un moment dat la două goluri pe tabelă în fața formației oaspete. De aici și până în finalul primei părți, gazdele au pierdut din ritmul bun și le-au permis turcoaicelor să revină, ba chiar să își creeze un ecart de două goluri, conducând cu 10-8. În ultimele secvențe până la pauză, SCM a redus diferența la un singur gol, prin Klikovac, după ce Flori Stanciu intervenise extraordinar de două ori la atacul lui Kastamonu. La pauză s-a intrat cu scorul de 10-9 pentru formația din Turcia.

În al doilea act, turcoaicele au forțat distanțarea, dar fetele antrenate de Bogdan Burcea s-au ținut bine de adversare și nu le-au oferit posibilitatea de a sări de avantajul unui gol, contribuind mult și intervențiile portăriței Flori Stanciu, dar și ale Yuliei Dumanska, care a scos o lovitură de la șapte metri. Finalul meciului a fost unul tensionat, cu multe emoții de ambele părți. Kastamonu spera la calificare din minutul 54, când refăcuse avantajul de două goluri de care avea nevoie, scorul ajungând la 17-15 pentru vizitatoare. Ultimele cinci minute de foc ale partidei au fost însă benefice echipei craiovene, care a egalat situația la 17-17 în minutul 59. Finalul a mai înregistrat câte un gol de fiecare echipă, partida terminându-se cu scorul de 18-18, ceea ce a însemnat și calificarea pentru SCM Craiova, pe fondul victoriei din manșa tur.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Șampania a curs apoi în Polivalenta din Bănie, care a fost arhiplină de suporteri, și ei aflați în extaz după calificarea istorică a handbalistelor.

„Ce contează acum cel mai mult este că ne-am calificat. Le mulțumesc fetelor pentru că au avut tăria de a nu ceda, de a lupta până la capăt, deși nu am avut un meci bun. Au luptat exemplar până la final și iată că suntem în finală. Acum, vreau să ne bucurăm, pentru că vom avea timp mai apoi să pregătim și de finala cu Kristiansand”, a spus antrenorul lui SCM Craiova, Bogdan Burcea, la finalul partidei.

SCM Craiova a arătat astfel în confruntarea decisivă cu Kastamonu: Stanciu, Dumanska, Lung – Rădoi, Trifunovic, Şelaru, Pricopi (2 g.), Ţicu (6 g.), Popescu, Nikolic (2 g.), Ardean Elisei (2 g.), Tudor, Stoican, Klikovac (2 g.), Vizitiu, Florianu (4 g.).

Momente magice pentru jucătoare: „Cupa să vină la Craiova”

Cele mai fericite de acest rezultat au fost cu siguranță jucătoarele de la SCM Craiova, care au simțit pe deplin emoțiile, presiunea și bucuria de la finalul partidei, când calificarea a fost pecetluită.

„Vreau să le mulțumesc acestor oameni minunați, care ne-au susținut și astăzi. Timp de 60 de minute ne-au susținut indiferent de evoluția scorului. În ceea ce ne privește pe noi am dovedit încă o dată că suntem o echipă unită, am luptat, așa cum am făcut-o și în celelalte partide. Vreau să mai spun că iubesc toate jucătorele și mă bucur că fac parte din această echipă. În finală vreau să jucăm la fel de bine și să vină Cupa la Craiova”, a spus Cristina Florianu.

„Vreau să mulțumesc suporterilor care au fost alături de noi. A fost un meci foarte greu, dar am fost sprijinite foarte mult de public în momentele grele. Nu am cuvinte să le mulțumesc pentru ceea ce au făcut și împreună putem aduce Cupa la Craiova”, a declarat și Ana Maria Țicu.

Într-o formă foarte bună în meciul de sâmbătă, portărița Flori Stanciu a afirmat că a încercat să își ajute echipa cât mai mult în acest joc și nu mai este așa convinsă de a renunța la handbal în viitorul apropiat.

„Este o finală muncită, mă bucur enorm că am ajuns până aici. Nu aveam cum să nu ne calificăm într-o astfel de atmosferă. Important este că am luptat până la final. Am avut parade? Nu am făcut decât să-mi ajut echipa. Nu am vrut să cedez niciun minut. Mereu am știut că e nevoie de un singur gol, de o singură minge apărată, așa că acest gând m-a însoțit tot meciul. Mă bucur enorm că nu am renunțat la handbal și că am ajuns să joc pentru orașul meu. Inițial voiam să pun ghetele în cui, dar acum nu știu, vom vedea. Sunt convinsă că nu va fi ușor în finală, mă voi întâlni cu feblețea mea Katrine Lunde. Am avut meciuri în care am eclipsat-o, acum vreau să fie la fel”, a spus Stanciu, încrezătoare.

În finala Cupei EHF, SCM Craiova va înfrunta formația norvegiană Vipers Kristiansand, care a trecut în semifinale de Viborg, după ce au întors scorul în retur. Viborg se impusese pe teren propriu cu 34-31, dar norvegiencele au revenit la ele acasă câștigând cu 29-23.

Politica