sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihai Braloştiţianu, împuternicit şef la Combaterea Criminalităţii Organizate Gorj

Comisarul şef de poliţie Mihai Braloştiţianu a fost împuternicit, din această lună, să îndeplinească funcţia de şef la Combaterea Criminalităţii Organizate Gorj. La cei 38 de ani ai săi, comisarul şef craiovean are o vastă experienţă în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, iar activitatea sa a fost apreciată de şefi.

Mihai Braloştiţianu a lucrat în cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate încă de la absolvirea Academiei. Asta însemnând anul 2002, deci are o experienţă vastă, am apreciat noi, pe partea de combatere a criminalităţii organizate, şi zicem că se pliază pe ceea ce înseamnă Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, serviciu ce ţine de B.C.C.O Craiova. Urmează să desfăşoare o activitate pe şase luni, ca şi împuternicit. Legea prevede posibilitatea împuternicirii pentru cel mult încă şase luni. Vedem în ce sens vor evolua apoi lucrurile”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, comisar şef Oliviu Pătruşcă şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Oranizate Craiova.

Mihai Braloştiţianu a absolvit Academia de Poliţie în anul 2002, cu specializarea Combaterea Crimei Organizate, fiind repartizat în vederea desfăşurării activităţii în cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Craiova, structura de combatere a criminalităţii organizate de la acea vreme, cu raza de competenţă pe patru judeţe, respectiv Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi. A rămas în cadrul acestei structuri până de curând, când a fost împuternicit şef la Serviciul Combaterea Criminalităţii Organizate Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Încă de la început a fost cooptat în cadrul Biroului de Combatere a Traficului de Persoane şi Migraţiei Clandestine, unde a învăţat primii paşi în munca de poliţie şi specificul activităţilor de combatere a infracţiunilor din sfera criminalităţii organizate.

Pregătirea din cadrul Academiei, dar şi experienţa colegilor de serviciu l-au ajutat să obţină rapid rezultate, împreună cu echipa, în destructurarea mai multor grupări internaţionale de crimă organizată având ca preocupări infracţionale traficul de fiinţe umane, traficul de migranţi şi traficul de droguri.

Mafioţi, proxeneţi şi traficanţi de droguri, prinşi şi băgaţi după gratii

Încă din primii ani de lucru efectiv în domeniu, comisaru-şef Mihai Braloştiţianu a avut rezultate remarcabile. În perioada 2003-2004, a documentat activitatea unei grupări internaţionale implicate în exploatarea sexuală a unor de tinere în Italia, fiind primul caz de sechestru finalizat printr-o masură poliţienească în Italia, în baza unor informaţii obţinute din România, de la crearea instituţiei ataşatului de afaceri interne în Italia. De asemenea, a contribuit, prin activităţi sub acoperire, la destructurarea mai multor grupări infracţionale cu caracter internaţional implicate în traficul de migranţi, având ca destinaţie ţări din spaţiul Schengen, şi traficul de droguri.

În 2005, odată cu restructurarea Centrelor Zonale Combatere a Crimei Organizate şi tranformarea lor în Brigazi de Combatere a Criminalităţii Organizate, pe fondul ascendent al fenomenului de trafic şi consum de droguri din sfera de competenţă, în vederea întăririi activităţilor de prevenire şi combatere, s-a mutat în cadrul noului infiinţat Serviciu Antidrog. Împreună cu colegii de aici, a obţinut noi rezultate remarcabile.

Astfel, în baza unor informaţii proprii, a fost destructurată o grupare infracţională cu ramificaţii internaţionale ce acţiona şi pe teritoriul României, în oraşele Craiova, Braşov şi Bucuresti implicată în traficul şi consumul ilegal de droguri de risc şi de mare risc, în speţă cannabis, amfetamină şi cocaină.

Activităţile specifice desfăşurate au dus la destructurarea întregii grupări formată din 11 membri şi capturării întregului spectru de droguri de risc şi mare risc, respectiv, cannabis, hasis, ecstasy, crack, amfetamină şi cocaină.

Cu aceasta ocazie s-a realizat prima captură de comprimate ECSTASY (1800 de comprimate cu sigla VERSACE) realizată pe raza municipiului Craiova.

Ulterior, a fost destructurată o altă grupare infracţională, cu ramificaţii în mafia italiană şi care acţiona pe relaţia Italia-România, în Craiova, Sibiu, Bacău şi Bucureşti. A fost un dosar complex finalizat cu succes. Doi membri ai mafiei italiene, ce acţionau pe teritoriul României, au fost prinşi, atunci, în timp ce vindeau cantitatea de 2,5 kg de rezină de cannabis. Arestarea celor doi a constituit o nouă premieră, fiind primii cetăţeni italieni, mebri ai mafiei, cărora le-a fost documentată activitatea infracţională desfăşurată pe raza de competenţă a B.C.C.O Craiova.

Şi acestea sunt doar câteva exemple ale rezultatelor muncii depuse de comisarul-şef Mihai Braloştiţianu şi colegii săi.

În anii care au urmat, împreună cu echipa antidrog şi ceilalţi lucrători din cadrul B.C.C.O. Craiova, a desfăşurat activităţi complexe, laborioase, specifice domeniului de combatere a marii criminalităţi conexe crimei organizate, cu rezultate foarte bune şi excepţionale. Specificul muncii operative desfăşurate în toţi aceşti 16 ani de activitate continuă în cadrul B.C.C.O. Craiova, fiind cel mai vechi ofiţer rămas în activitate în cadrul brigăzii, a dus la o colaborare foarte bună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T., conducerea şi lucratorii I.P.J. Dolj, Direcţia de Operaţiuni Speciale, S.I.P.I. Dolj, S.R.I Dolj, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova şi toate celelalte structuri operative cu atribuţii în domeniu.

Politica