joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova: Ateliere meșteșugărești dedicate copiilor și tinerilor la Muzeului Olteniei

Secția de Etnografie, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, organizează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, în perioada 05.04.2018-30.06.2018, în spațiul său interactiv din str. Matei Basarab nr. 16, ateliere meșteșugărești dedicate copiilor și tinerilor, în cadrul unui program activ și interactiv de inițiere în tainele tradiției românești.

Ca în fiecare an, specialiștii Secției de Etnografie își propun să implice publicul tânăr în activități care vizează dezvoltarea respectului față de cultura populară românească spre a redescoperi/revaloriza lumea satului prin meșteșuguri, tradiții dar și… joacă educativă!

Atelierele se adresează astfel, comunității locale în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei: pictură pe lemn/iconărit (duminica, orele 12.00-14.00, 14.00-16.00, îndrumător – artistul plastic Doru Dragomir), pictură pe sticlă (sâmbăta, orele 09.00-11.00, 11.00-13.00, îndrumător – prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii hand-made (în fiecare zi de joi, orele 15.00-17.00 îndrumător – prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (luni, orele 09.30-11.00, și marți 14.30-16.00, îndrumător – prof. Ionuț Smarandache).

La atelierele interactive menționate pot să participe preșcolari, școlari și liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: iconărit lemn (9-18 ani), pictură pe sticlă (7-16 ani), sculptură în lemn (7-16 ani) şi bijuterii (7-14 ani).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei interesaţi se pot înscrie sau solicita detalii suplimentare la tel. 0351.444 030 (Casa Băniei), zilnic, în intervalul orar 09.00-17.00.

Politica