marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Evacuări în comuna Golești

11 persoane care locuiesc în patru gospodării din satul Blidari, al comunei vâlcene Golești, au fost evacuate, miercuri, din locuințe din cauza alunecărilor de teren. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu. Alte trei gospodării în care locuiesc șapte persoane erau, ieri, amenințate.

Alunecările de teren de la Goleşti s-au reactivat din cauza precipitaţiilor şi a topirii zăpezii, punând în pericol iminent mai multe gospodării.

În acest context, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Goleşti a decis ca, începând din noaptea de marţi spre miercuri, să fie evacuate cele 11 persoane din patru gospodării afectate, iar ulterior, în funcţie de evoluţia fenomenului, să fie evacuate încă 7 persoane ce trăiesc în alte trei gospodării din zona cu alunecări de teren.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul localităţii Goleşti, Dumitru Ropină, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că la două dintre casele afectate de alunecări de teren s-au prăbuşit porţiuni din pereţi şi din verandă.

În ce priveşte persoanele evacuate, edilul a spus că o familie s-a mutat temporar la rude, iar celelalte pot fi cazate în clădirea unei şcoli aflată în conservare.

Politica