marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Focar de varicelă la o grădiniță și o creșă din Târgu Jiu

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj au declarat, la începutul acesti luni, focar de varicelă la două unități de învățământ din Târgu Jiu. Este vorba despre Grădinița „Mihai Eminescu” unde sunt 24 de copii bolnavi, din totalul de 250 și de Creșa „Petunia” unde dintre cei 22 de micuți, șase sunt bolnavi. Deși nu există încă o situație în acest sens, cei de la DSP Gorj nu exclud ca astfel de cazuri să mai fie și la alte grădinițe din municipiu. Niciunul dintre copii afectați nu prezintă complicații ale bolii, semn că populația nu trebuie să intre în panică, după cum au transmis reprezentanții DSP Gorj.

La ora actuală, ancheta epidemiologică este în desfășurare, fiind deja luate primele măsuri: izolarea copiilor afectați, ținerea sub observație a celor care merg la grădință sau creșă și operațiuni de dezinfecție a instituțiilor.

Noi am demarat ancheta epidemiologică, în cadrul căreia au fost luate măsurile de urgență impuse; în primul rând, izolarea copiilor bolnavi și monitorizarea celor rămași în grădiniță. Sunt două focare la momentul acesta, ele sunt deschise de la începutul lunii martie, este o boală de sezon, transmiterea este aeriană, prin aerosoli. Copiii au forme uşoare de boală, au fost luaţi în evidenţă de medicii de familie, izolaţi la domiciliu, supravegheaţi, la nivelul grădiniţelor şi creşelor s-au impus măsuri de igienă, de dezinfecţie. Este un focar în desfăşurare, la una dintre creşe sunt vreo 6 copii, la cealaltă sunt în jur de 24. Este posibil să fie şi în alte grădiniţe, dar nu trebuie să ne facem probleme, sunt focare obişnuite de boală transmisibilă”, a declarat directorul adjunct al DSP Gorj, Elena Sfîrlează.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ce este varicela?

Varicela (vărsatul de vânt) este una dintre cele mai frecvente boli infecto-contagioase care cauzează erupție. Boala apare pe tot parcursul anului, întâlnindu-se mai frecvent iarna și primăvara. Virusul ce cauzează varicela se transmite cu ușurință de la o persoană la alta, pe cale respiratorie, prin intermediul mucoaselor bucală și nazală. Virusul se poate transmite prin aer (prin strănut sau tuse, vorbit) de la persoane bolnave. Expunerea la varicelă înseamnă a fi în preajma unei persoane cu semne prezente de varicelă sau dacă îi apar după 2-3 zile. Medicii DSP spun că perioada de incubație, care durează de la expunerea la virusul varicelei până la apariția semnelor de boală, este de obicei între 14 și 16 zile, dar poate fi cuprinsă între 10 și 21 de zile. Primele simptome ale varicelei sunt febra între 38 și 39,4 grade.

 

Politica