joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gazonul de pe Stadionul din Bănie, schimbat dacă remedierea dă chix

Problema gazonului de pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova a fost pusă în discuție, la Craiova, miercuri, de către autoritățile locale, FRF reprezentat de Gabriel Bodescu, CNI reprezentat de Adrian Cefalan, CONA având ca reprezentanți pe Cristian Maniciu și Ovidiu Moldovan, CSU Craiova Lucian Pretorian și Eco Garden reprezentat de Marian Oprișan. Fiecare în parte a recunoscut că acest gazon este într-o stare anormală de folosire și se caută soluții de remediere. Soluția finală va fi înlocuirea gazonului, procedură pe care trebuie să o facă firma constructoare.

În urma întâlnirii care a avut loc la Craiova, toți cei care au participat consideră că acest gazon pune mari probleme. Cauza nu o știe nimeni, sau cel puțin oficial nimeni nu pare a avea un punct de vedere în acest sens, dar situația nu este una deloc bună. Cert este că Primăria Craiova nu va prelua acest gazon.

Discuția a fost strict legată de starea gazonului. Eu mi-am exprimat îngrijorarea față de această stare și, în calitate de reprezentant al orașului Craiova, am solicitat să se ia măsuri pentru ca gazonul să ajungă într-o stare normală de folosire. Domnul Bodescu de la FRF a declarat că își dorește ca gazonul să asigure securitatea fizică a jucătorilor, atât din echipa națională, cât și din cea a Suediei, și să se ia măsuri urgente cu gazonul. Părerea lui, ca și specialist, este că acest gazon trebuie schimbat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Domnul Cefalan de la CNI a specificat faptul că acest gazon este în garanție la constructor și că este de acord, dacă constructorul ajunge la această concluzie, să fie schimbat. Dar perioada de 4 ani și 7 luni, cât a mai rămas din garanție, să fie preluată în continuare de firma care suportă schimbarea gazonului. Cu alte cuvinte, garanția de 5 ani să se păstreze. Domnul Maniciu, din partea constructorului Cona, a declarat faptul că este de acord că sunt probleme și că depun toate eforturile ca aceste probleme să fie înlăturate. A mai spus că, la ora aceasta, se lucrează intensiv, cu toate metodele transmise de către Eco Garden, cei cu care ei au contractul de montare și de întreținere, mentenanța gazonului, că se fac toate eforturile. Din punct de vedere juridic, nu au o formă de schimbare a gazonului, dar își asumă responsabilitatea că până la finalul perioadei de mentenanță se va lua o hotărâre, în sensul că, dacă gazonul nu se va ameliora ca și stare, în luna mai, se va trece și la măsura radicală de înlocuire a gazonului”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Mai puțin fermă a fost poziția CSU Craiova”

Deși jucătorii CSU Craiova se plâng de condițiile oferite de starea gazonului, clubul nu pare a avea o poziție fermă, după cum a spus Genoiu.

Concluzia comună este că constructorul care asigură și mentenanța acestui gazon să-și asume în scris, printr-un document, că starea gazonului nu pune în pericol integritatea fizică și siguranța jucătorilor. Deci așteptăm, în zilele următoare, un răspuns din partea constructorului vizavi de această stare. În aceste condiții, meciul rămâne, în continuare, să se desfășoare, la Craiova. Să sperăm că constructorul va fi capabil să găsească soluțiile cele mai bune pentru ca starea lui să fie impecabilă la data jocului cu Suedia. Mai puțin fermă a fost poziția CSU Craiova. La patru zile după acest meci cu Suedia, au și ei meciul de campionat, dar, în ciuda acestui fapt, nu au exprimat o poziție foarte clară, de schimbare sau nu a gazonului. Au cuplat la ceea ce am solicitat și noi, ca primărie: nu suntem în măsură să dăm soluții tehnice, dar putem spune că gazonul are probleme și nu corespunde. Din acest moment, soluțiile tehnice, pe care eu m-am ferit în orice moment să le dau, nu sunt în sarcina noastră. Vreau să fie foarte clar, Primăria Craiova nu poate să intervină în schimbarea gazonului. Beneficiem de acea perioadă de garanție a tuturor lucrurilor care sunt în stadion și orice cheltuială care s-ar face din bani publici, în timpul acestei garanții, este în afara legii”, a mai spus edilul Craiovei.

Se impune o expertiză

Pentru a clarifica situația apărută va fi nevoie, cel mai probabil, de o expertiză. Acest procedeu va fi instrumentul prin care constructorul este obligat să ia măsuri.

Într-adevăr, există și lucruri care trebuie corelate, în sensul că un gazon, ca să poată să fie declarat neconform, nu este suficientă părerea mea, a jucătorilor sau a antrenorilor. Este nevoie de o expertiză avizată. În sensul acesta, la un moment dat, a existat o echipă acreditată FIFA care a verificat starea gazonului și a declarat-o bună, la vremea respectivă. Împotriva constructorului nu te poți îndrepta decât cu o altă expertiză. În ceea ce privește cauza problemelor pe care le are gazonul, nu pot să îmi dau cu părerea, dar pornind de la această realitate, pot să spun că, în România, există o lipsă de experiență în așa ceva. Ceea ce s-a întâmplat la Craiova s-a întâmplat, mult mai grav, la Național Arena, apoi destul de grav și la Cluj Arena, se întâmplă peste tot. La constructorii români, și nu numai, inclusiv la cei străini – pentru că, în cazul de la Craiova, este angrenată o firmă olandeză care face acest lucru – este evidentă lipsa de experiență la condițiile atmosferice din România pentru aceste stadioane”, a mai spus Genoiu.

Măsuri pentru meciul cu Suedia

Pentru a se asigura condițiile necesare desfășurării meciului cu Suedia, programat pentru 27 martie, la ora actuală se fac lucrări de remediere a stării gazonului. Constructorul își asumă tot, legat de calitatea gazonului.

Pentru meciul cu Suedia, ceea ce pot eu să vă spun este că, la ora aceasta, se fac drenaje cu un vertidren, s-a introdus deja o sămânță specială de gazon care vegetează în 24 sau 48 de ore, deci măsuri se iau. După părerea mea, ca nespecialist, sunt la fel de scumpe și costisitoare ca și schimbarea gazonului. Deci nu stă nici constructorul cu mâinile în sân. Dacă starea gazonului nu se ameliorează și vom fi obligați să îl luăm în aceste condiții, chiar noi, Primăria, vom cere această expertiză. În luna mai expiră contractul de mentenanță și nu vrem să preluăm în întreținere un gazon care deja are probleme. Dacă mentenanța ținută de constructor va avea probleme, cum putem noi, care suntem lipsiți de experiență în acest sens, să-l redresăm? Deci vreau ca, atunci când îl preluăm, gazonul să fie perfect. Să înțeleagă toată lumea că Primăria va prelua doar un gazon perfect”, a menționat primarul.

Acest club nu a pus problema integrității fizice a jucătorilor”

Despre faptul că jucătorii craioveni vor putea pierde campionatul din cauza condițiilor de joc, Genoiu crede că dacă cei de la CSU nu au discutat serios despre acest lucru, gazonul nu este chiar atât de prost încât să reprezinte o piedică în drumul spre victorie.

Să nu punem în față scenariile cele mai sumbre. Nici gazonul nu este într-o stare atât de proastă, pentru că acest club a fost prezent și nu a reproșat acest lucru, nu a pus problema integrității fizice a jucătorilor. Cu atât mai puțin putem să punem noi această problemă. Iar dacă jucătorii se plâng de acest lucru, eu spun că jucătorii sunt ai CSU Craiova și clubul trebuie să-și spună punctul de vedere vizavi de integritatea jucătorilor. Iar în această minută, nu apare un punct de vedere special al clubului vizavi de starea gazonului. Asta înseamnă că au fost de acord și ei cu ceea ce am solicitat noi, ca primărie, constructorului. Fără să mă refer strict la constructorul de la stadion, în general un constructor care nu își face bine treaba primește din partea Primăriei Craiova un certificat de neconformitate și nu mai poate să mai participe la nici o licitație organizată de o administrație publică. Așa că joaca asta a constructorului, că este bine sau nu, este un risc foarte mare pe care și-l asumă. Ori pe chestia asta chiar nu ne jucăm. Când nu ai fost, ca și constructor, și ajungi la discuții vizavi de partea de garanție, să fii sigur că ai luat acest certificat de neconformitate”, a conchis primarul Craiovei.

Politica