vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii Colegiul Economic ,,Petre S. Aurelian” Slatina, la ora de educație juridică

Elevii Colegiului Economic „Petre S. Aurelian” din Slatina au vizitat, săptămâna trecută, Tribunalul Olt şi au aflat de la judecători informaţii cu privire la domeniul juridic. Totul s-a desfăşurat în cadrul campaniei de educație juridică derulată în școli și licee, în urma parteneriatului dintre Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei.

Pe parcursul acestei săptămâni, elevii au aflat care este rolul procurorului, dar și al judecătorului, care e diferența între cauze penale și cauze civile, au învățat că mărturia mincinoasă se pedepsește și ce li se poate întâmpla minorilor care încalcă legea. La tribunal, elevii au ocupat un loc într-o sală de judecată, unde au văzut ce înseamnă să fii judecător, care e rolul procurorului, ce înseamnă un avocat. Li s-a explicat câteva reguli privind respectarea Codului Penal și cum se desfășoară un proces.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul colegiului, la Punctul de informare înființat în cadrul Programului educativ „Școli ambasador ale Parlamentului European” și la Tribunalul Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Colegiul Economic «Petre S. Aurelian» Slatina a acordat o importanță deosebită acestui eveniment, derulând activități în colaborare cu alți parteneri, judecători, reprezentanți ai CJRAE, în cadrul cărora, într-o manieră atractivă, elevii au aflat informații relevante despre sistemul judiciar din România, adaptate la realitățile cu care se confruntă elevii, zi de zi”, a declarat profesorul Florina Diaconescu, ambasador senior în cadrul Programului „Școli ambasador ale Parlamentului European, derulat de ColegiulPetre S. Aurelian” Slatina.

Astfel, miercuri, elevii au participat la o dezbatere liberă pe tema drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, formele răspunderii juridice ale copiilor, iar joi, s-a desfășurat activitatea de educație juridică Comunicarea în spațiul public virtual. Care sunt pericolele internetului?”.

Judecătorul Cosmin Ungureanu, președinte al Secției civile din cadrul Judecătoriei Slatina, le-a vorbit elevilor din clasele a IXa și a Xa, ambasadorilor juniori din cadrul proiectului Școli ambasador ale Parlamentului European”, reprezentanților Consiliului Elevilor, despre pericolele utilizării internetului, despre comunicarea în spațiul virtual, despre comportamentele inadecvate din mediul online, care sunt modalitățile de protejare a datelor personale, despre modalitățile de manifestare a fenomenului bullying în mediul virtual.

Tot joi, elevii au vizitat Tribunalul Olt, unde s-a desfășurat activitatea de educație juridică Sistemul Judiciar din Romania”. Președintele instanţei, judecătorul Liliana Oprea, și judecătorul Mihaela Cincă le-au prezentat elevilor activitatea care se desfășoară în cadrul Tribunalului Olt, urmărind drumul unei cereri în instanță, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil și penal, formele răspunderii juridice.

Elevii au vizitat mai multe departamente ale Tribunalului, au putut să adreseze întrebări legate de actul de justiție, cursul unui dosar, pedepsele pe care le riscă inculpații pentru diferite infracțiuni, au aflat că pe lângă drepturi (la sănătate, educație, muncă, familie, integritate, imagine) au și obligații, că accesul la justiție este, de asemenea, un drept chiar și pentru cei care nu au bani de avocat și care pot solicita asistență judiciară gratuită”, a mai declarat Florina Diaconescu.

Încă din 2013 există un Protocol de implementare a educației juridice în unitățile din învățământul preuniversitar, reînnoit în anul 2017, semnat între Ministerul Educației și Ministerul Justiției, CSM, PICCJ și ICCJ. Educația juridică în școli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realitățile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei își vor cunoaște mai bine drepturile dar și obligațiile de cetățeni. Conceptul de educație juridică în școli este menit să promoveze statul de drept și democrația în societate, în general, și în rândul tinerelor generații, în special, prin comunicarea de noțiuni de educație juridică adaptate la nivelurile de învățământ primar, secundar și liceal, într-o manieră atractivă care să conțină informații relevante pentru elevi şi profesori.

Politica