vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Retrospectiva lu’ Buzatu

Luni – 19 februarie

Unul din efectele revoluției salariale este și introducerea programului de lucru la secțiile de poliție. Astfel, acestea vor închide la ora 16.00, ca orice al ghișeu din administrația statului. Evident, ministrul de interne minte cu nerușinare pesedistă susținând că așa ceva nu-i adevărat. La rândul său, minciuna este preluată și de recent numitul șef al Poliției Române, că doar n-o să-și dea foc la valiză susținând adevărul. Și totuși, presa publică fotografii și reportaje din toată țara în care, la orele serii, ușa postului de Poliție este zăvorâtă cu lacăte și lanțuri.

 

Marți – 20 februarie

Policlinica Buna Vestire Craiova

Înalta Curte a început judecarea Mineriadei din iunie 1990. Persoanajele centrale ale dosarului sunt Ion Iliescu și Petre Roman. Poate și din acest motiv, prima decizie este o amânare a termenului. După ce că a fost nevoie de aproape 30 de ani ca să pornească judecata, ăștia nu sunt în stare să se grăbească nici măcar acum, în ceasul al cinșpelea.

Dar ziua ne oferă și motive de veselie! Viorica Dăncilă anunță că vrea să aibă o întâlnire cu Mugur Isărescu pentru a discuta despre inflația în creștere. Păi zilele trecute, duamna declara că-și cere scuze pentru că nu înțelege termenul „autist” iar astăzi vrea să credem că înțelege ce-i aia inflație?

 

Miercuri – 21 februarie

Moțiunea depusă de PNL este respinsă. Majoritatea parlamentară consideră normale reducerile de salarii rezultate prin revoluția fiscală înfăptuită de Olguța Vasilescu. Ei cred că salariile nu au scăzut decât în cazul președintelui Iohannis, iar cei care susțin altceva – chiar dacă este vorba despre propriul salariu – mint sau sunt plătiți de Soroș ca să mintă. Surprinzător, nimeni nu-și aduce aminte de minciunile pesediste referitoare la salariile profesorilor sau ale medicilor, care trebuiau crescute cu 80% până la 1 ianuarie 2018.

Claudiu Manda, șef de comisie de control servicii secrete, povestește cum  „un fost angajat la Cotroceni, care acum ar fi parlamentar PNL, i-a spus lui Tăriceanu că a observat în 2005, pe biroul lui Băsescu, redarea unei convorbiri telefonice dintre Adrian Năstase și fiul său”. Asta ne arată că politica este o activitate reprobabilă care a silit un om onest (Claudiu Manda) să-și piardă calitățile de bun romancier făcând politică la PSD.

Spre sfârșitul zilei, Liviu Dragnea transmite mesaje pe sub mustăți lui Tudorel Toader: când va prezenta raportul despre DNA, să nu se facă de râs. După cum se va vedea, raportul lui Tudorel a fost de plâns.

 

Joi – 22 februarie

Ziua trece în așteptarea raportului lui Tudorel. Seara aduce și vestea mult așteptată de pesediștii aflați în diferite stadii de cercetare penală: după ce citește timp de aproape două ore un raport interminabil, în ultimul minut, Tudorel propune revocarea procurorului-șef DNA, apoi fuge din fața presei – nu înainte de a promite că Raportul său va fi imediat pus pe site-ul ministerului.

De notat că raportul lui Tudorel nu este tocmai un raport, ci mai degrabă lista de frustrări acumulate de PSD în ultimul an, precum ancheta DNA-ului în cazul hoției cu domeniul Belina sau sictirul trimis de Kovesi către Comisia Parlamentară a lu’ Pește. Așa cum au remarcat și alții, raportul pare să fie mai degrabă o revistă a presei și mai puțin un document elaborat de un minister.

Reacțiile partidelor sunt previzibile: PSD și ALDE cred că raportul lui Tudorel este expresia unui maestru al dreptului și au loc explozii de entuziasm, ca la depășirea planului la producția de strunguri, înainte de 1989. Ca să înțelegem cum ar merge treaba la o eventuală suspendare a președintelui, UDMR anunță că se aliniază părerii exprimate de majoritate.

La rândul lor, PNL și USR critică, iar președintele Ludovic Orban este foarte plastic: Tudorel Toader a dezbrăcat haina profesionistului și a îmbrăcat haina omului politic. Eu aș aduce o completare: după ce a dezbrăcat haina, Tudorel nu a mai îmbrăcat nimic. În schimb, și-a dat jos și pantalonii, ca să ne fie clar ce înțelege el prin justiție.

Firesc, anunțul lui Tudorel determină ieșirea în stradă a românilor nemulțumiți. Cu toată vremea nefavorabilă, zeci, uneori sute de oameni sunt prezenți la proteste în centrul orașelor. Chiar și la Craiova, vreo 30 oameni înfruntă frigul și burnița rece.

 

Vineri – 23 februarie

Toată țara așteaptă ca raportul lui Tudorel să fie dat publicității, dar site-ul ministerului este blocat încă de aseară și așa va rămâne până după amiază.

În schimb, propagandiștii PSD-ului nu mai contenesc în a lăuda magistralul raport prezentat de Tudorel de la înalta tribună a Ministerului Justiției. Mai mult, în anumite situații, extazul a îmbrăcat forme delirante, unul dintre ei nesfiindu-se să pretindă că Tudorel trebuie declarat erou național. Rămâne de neînțeles: ce anume au apreciat pesediștii? Doar panseurile lui Tudorel? Că o formă scrisă a raportului nu a existat decât în a doua parte a zilei.

 

Sâmbătă – 24 februarie

Raportul lui Tudorel începe să producă efecte și din partea lumii civilizate: procurorii DNA semnează o scrisoare trimisă CSM-ului în care acuză implicarea ministrului Tudorel Toader de pe poziții partizane în activitatea DNA. De asemenea, apar și analize făcute de profesioniști: Valeriu Ciucă, profesor de drept la Universitatea din Iași, spune că niciunul dintre cele douăzeci de puncte ale raportului nu are susținere juridică. Colac peste pupăză, raportul este plin și de greșeli gramaticale, greșeli de morfologie și sintaxă a frazei. Dar agramatismul guvernanților PSD este mai degrabă o regulă, așa că nu-i nimic de mirare.

Și pentru că veni vorba de pupăză, mai trebuie spus că tanti Dăncilă a fost pe la Bruxelles și s-a întâlnit cu Junker. Așa de bine s-a simțit pe acolo, încât acum este un pic euforică și crede că România va intra în spațiul Schengen și monitorizarea MCV se va sfârși. Eu știu că a fost Dragobetele și duamna o aștepta vreun semn de amor de la Europa, dar nimic din activitatea PSD nu ajută ridicarea monitorizării MCV. Ba privindu-l pe Tudorel, putem spune: dimpotrivă!

Politica