vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Nunta de Aur” pentru 72 de cupluri din Târgu Jiu

Vârstnicii din Târgu Jiu, care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie, au fost sărbătoriți în avans. Aceștia au participat, joi, la „Nunta de Aur”. Deși evenimentul trebuia să fie organizat pe 24 februarie, au avut loc modificări de organizare dat fiind faptul că Dragobetele va fi în week-end.

La manifestare au participat 72 de cupluri din Târgu Jiu, în prima parte a zilei fiind organizată o slujbă religioasă, pentru ca după-amiază, aşa cum îi şade bine nuntaşului, toată lumea să petreacă într-unul dintre restaurantele din municipiu. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Târgu Jiu, unde vârstnicii şi-au reînnoit jurămintele de iubire și credință. Naşii cuplurilor au fost edilul Marcel Romanescu şi soţia acestuia. Primăria Târgu Jiu a oferit sărbătoriţilor premii în valoare de 500 de lei pentru fiecare cuplu, o sticlă de şampanie, flori şi câte o fotografie de grup. Consiliul Local Târgu Jiu a alocat pentru organizarea evenimentului „Nunta de aur” din acest an suma de 63.000 de lei. Din anul 2004 și până în prezent, sute de cupluri și-au reînnoit jurămintele la Târgu Jiu, după 50 de ani de căsnicie.

Politica