joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zeci de mămici din Târgu Jiu au protestat faţă de condiţiile spitaliceşti şi atitudinea medicilor

Peste 50 de mame din Târgu Jiu, unele însoţite de copii, au protestat, luni după amiază, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu. Acestea sunt nemulţumite de condiţiile din spital, în special cele oferite de Secţia Pediatrie, dar şi de faptul că personalul medical nu se ocupă aşa cum ar trebui de pacienţi.

Mămicile care au ajuns la protest au adus cu ele cartonaşe şi pancarte cu diferite mesaje adresate autorităţilor care nu par a se interesa de soarta spitalului târgujian şi implicit a pacienţilor care ajung aici. „Nu avem condiții. Am ajuns să întrebăm alte mămici cine este de gardă înainte să mergem la spital. Ne iau pe sus că «Ce? Acasă nu puteti să-l tratați?». Am fost la pediatrie și așa mi s-a spus. Vrem ca medicii să nu mai pună diagnostice după ureche și eu pot să mă uit pe internet să văd ce simptome are fiecare boală. Le amintim medicilor că și ei sunt părinți, dumnealor își tratează copii în Târgu Jiu sau merg mai departe?”, a spus una dintre mămici.

Chetă pentru renovări

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mămicile sunt dispuse să strângă bani pentru a ajuta la renovarea saloanelor. „Dacă este nevoie, noi suntem dispuse să strângem bani, lună de lună, câte 100 de lei, câte 50 lei de fiecare, bani pe care să-i alocăm pentru sănătatea copiilor nostri. Dacă suntem 100 de persoane strângem 10 mii de lei pe lună. Dacă consideră că din altă parte nu au bani, facem noi asta”, a spus o altă protestatară.

Promisiuni de mai bine

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a coborât în Piaţa Prefecturii şi a stat de vorbă cu protestatarele. Ulterior, o delegaţie a mămicilor a fost la discuţii cu șeful județului şi cu managerul spitalului, care au răspuns întrebărilor femeilor. Până la finele acestui an, potrivit lui Cosmin Popescu, vor fi modernizate trei secţii din cadrul spitalului, incluzând şi Ginecologia. La rândul său, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Gigel Capotă, a precizat faptul că pune accent pe comportamentul cadrelor medicale în relaţia cu pacientul.

Politica