marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 6.000 de slătineni vor tichete de Paște

Slătinenii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a depune cereri pentru obţinerea tichetelor sociale de Paște, distribuite de primărie, 6.400 solicitări fiind deja centralizate de Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială.

28 februarie este termenul limită pentru depunerea cererilor pentru tichetele sociale de Paște.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt: persoanele cu handicap grav sau accentuat şi, respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii şi/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă, însoţită de copii xerox ale următoarelor documente.

Pentru pensionari: documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii; act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia; act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Pentru persoanele cu handicap grav/accentuat: act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia; act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă; documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilităţi, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat.

Cele zece puncte pentru primirea cererilor vor fi amenajate după cum urmează: la Primăria municipiului Slatina – 2 puncte de primire, sediul central din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1 şi Direcția Economică de pe strada Toamnei, nr. 6; la Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială – 3 puncte de primire, sediu central din strada Frații Buzeşti, nr. 6; Clubul Pensionarilor din strada Victoriei; Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială din strada Nicolae Bălcescu, nr. 22; Direcţia Administrare Patrimoniu din strada Unirii, nr. 2B; la Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități şi alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, situat pe strada Centura Basarabilor (Progresul); la Compania de Apă Olt – 3 puncte de primire, casieria sediu central din strada Artileriei, nr. 2, casieria dispecerat din strada Textilistului; casieria A.I. Cuza: bulevardul A.I. Cuza.

5.520 de tichete sociale au fost acordate de Primăria Slatina, cu ocazia Crăciunului.

Politica