joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

32 de ordine de protecție, monitorizate de polițiștii olteni

32 de ordine de protecţie sunt monitorizate de poliţişti, la nivelul judeţului Olt, cele mai multe fiind pentru municipiul Slatina. În ultima vreme, doar două încălcări ale deciziilor instanţei au fost semnalate oamenilor legii. Săptămâna trecută, guvernul a introdus Ordinul de protecție provizoriu, prin care polițiștii pot înlătura de îndată agresorul din domiciliu, însă această măsură va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit unui răspuns remis de IPJ Olt, în prezent, la nivelul județului Olt, se monitorizează respectarea a 32 ordine de protecție. Cele mai multe, aproximativ 20, sunt pentru persoane din municipiul Slatina.
După ce sunt emise de către instanţa de judecată, ordinele ajung la poliţia din localitatea de domiciliu a persoanei vătămate. În prima fază, poliţistul responsabil de respectarea ordinului cheamă cele două părţi, cărora le pune în vedere prevederile instanţei.
„Respectarea ordinelor de protecție se monitorizează de către polițiștii din cadrul polițiilor municipale și orășenești, prin formațiunile de ordine publică în mediul urban iar, în mediul rural, prin polițiștii din cadrul secțiilor de poliție rurală/posturi de poliție rurală”, se arată în răspunsul citat.
Conform articolului 32 din Legea 217/2003, republicată, „încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an”. Cu toate acestea, potrivit poliţiştilor doar în două cazuri au fost încărcate aceste decizii, însă nu s-a ajuns nici măcar la trimiterea în judecată, oamenii legii aplanând situaţia.
Poliţiştii au precizat care sunt, în prezent, condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, în instanţă.
Astfel, oricare persoană a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, poate solicita judecătoriei pe raza căreia își are domiciliul sau reședința victima, în scopul înlăturării stării de pericol, emiterea unui ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, pe o perioadă de până la şase luni, una ori mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii sau interdicţii:
evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat un proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, fiind introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului.

Documentul aprobat de Guvern reglementează Ordinul de protecție provizoriu (OPP), un instrument în materie administrativă, care îi va permite polițistului să intervină rapid în situațiile de pericol iminent pentru sănătate și securitatea victimei violenței domestice și să înlăture de îndată agresorul din domiciliu.
Ordinul de protecție provizoriu este diferit de Ordinul de protecție (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecție provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecție, care se emite de către polițist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen și fără somație, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecție.
După ce polițistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraților și a probelor strânse de către polițist. Ulterior, procurorul va avea obligația să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunța prin emiterea unui OP.
Prin actuala reglementare, polițistul va avea dreptul și obligația să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar și cu forța, și să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.
OPP va fi emis în baza unei Fișe de risc, prin care polițistul va stabili gradul de risc în baza evaluării de la fața locului. Dacă riscul pentru victimă este crescut sau foarte crescut, polițistul va emite un OPP, prin care pot fi dispuse următoarele măsuri pentru agresor: evacuarea din domiciliu cu interdicția de a reveni pe toată durata valabilității OPP; stabilirea unei distanțe minime de apropiere de victimă (de domiciliu, de locul de muncă, de școală, după caz); confiscarea cheilor, a armelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica