O poveste cu Darius Vâlcov

Home Eveniment O poveste cu Darius Vâlcov
O poveste cu Darius Vâlcov

Atunci când îl sunam pentru vreo ştire, pe numărul pe care îl avea afişat „pentru fraieri”, îmi răspundea şoferul Marinică. „E într-o şedinţă, domnu’ primar! Reveniţi dumneavoastră sau vă sună dânsul mai târziu!”, spunea cel care îl ducea pe actualul consilier guvernamental Darius Vâlcov acolo unde avea nevoie. Bineînţeles că nu mă mai suna niciodată înapoi şi trebuia să trec în text, undeva la final: „contactat telefonic, primarul Slatinei nu a putut fi găsit”. Joi, când a primit o condamnare la închisoare, în primă instanţă, de opt ani, mai mulţi colegi din presa centrală şi de la Craiova m-au rugat să le dau numărul de telefon al fostului primar. Le-am spus că nu vreau să-i jignesc şi să le dau acelaşi număr la care îmi răspundea vocea lui Marinică Strinu, care şi-a luat tălpăşiţa de lângă Vâlcov, de îndată ce au năvălit portăreii, ca un bărbat adevărat ce se află.
Darius Vâlcov era genul de politician care avea răspuns la orice întrebare. Părea făcut pentru asta, te întorcea pe toate părţile, oricât de pregătit te-ai fi crezut. Conducea cu mână de fier un partid, PDL, şi îşi plasase oameni de încredere şi ascultători în toate instituţiile în care putuse. Este vorba despre aşa-zişii „pulifrici”, după cum chiar el îi numea, potrivit interceptărilor făcute de procurori.
O singură dată l-am văzut nesigur pe el şi pe răspunsurile date. Era poate în 2009 sau în 2010 când am primit telefon de la primărie că sunt invitat la o conferinţă de presă. Pe Dealul Grădişte, i-am găsit pe Vâlcov, city-managerul de atunci – Minel Prina şi pe viceprimarul Dan Bălăşescu, înconjuraţi de o grămadă mare de dosare. Vorbeau şi nu înţelegeam ce spun. Era vorba de o disculpare. Ne spunea că nu e adevărat că au facturat către firma Rupiah, care administra spaţiile verzi, mai mult decât se lucrase. Negau şi faptul că societatea de ecarisaj castrase într-o lună, conform facturilor, mai mulţi câini decât ar fi fost posibil, dacă era să aduni timpul în care se poate face o astfel de operaţie.
Nu-i credea nimeni! Toată presa primise un dosar imens, cu facturi, cu dovezi de plată. Cei trei ieşiseră să dezmintă, ştirile umpluseră ziarele, dar cam atât. Am scris mult despre asta, enorm, dar parcă procurorii aveau dopuri în urechi, în acea vreme, când în fiecare dimineaţă mai puneau cătuşele pe mâinile vreunui politician. Slatina şi Darius Vâlcov erau ocoliţi.
Abia în 2015, când Vâlcov era ministrul de Finanţe al lui Ponta, ceea ce făcuse în urmă cu 5-6 ani îi interesa şi pe cei de la DNA. Fostul primar al Slatinei era acum în lumina reflectoarelor, spunea ce se face şi ce nu, că nu mai vrea aia şi că vrea aia. Cu cătuşele la mâini, plimbat dintr-o maşină în alta, flancat de doi ofiţeri de poliţie judiciară, am revăzut în ochii lui Vâlcov nesiguranţa pe care o avea dintre dosarele primăriei. Se întinsese prea mult, se lăcomise, nu se mai putuse acoperi şi rămăsese singur, doar el şi cătuşele din mâini.
Nu mă bucură pedeapsa primită de Darius Vâlcov! Nu mă mişcă în niciun fel. Vreau doar să semnalez încă o dată dubla măsură a celor care aplică justiţia în România. De ce nu era „interesant” Vâlcov atunci când era primar al unui mic oraş din Oltenia, iar presa scria că a făcut nişte lucruri care cel puţin merită investigate?