marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Victorie cu Bălești, în primul amical

După o primă săptămână de reacomodare la efort, în care a avut programat câte un antrenament pe zi, CS Pandurii Târgu Jiu a susţinut, marți, după-amiaza, primul amical al iernii.

Pe terenul sintetic din Târgu Jiu, echipa antrenată de Adrian Bogoi a întâlnit ocupanta locului 13 din seria 4 a Ligii a III-a, Internaţional Băleşti. Penultima clasată din Liga 2 s-a impus cu 2-0, prin golurile izbutite de Tudoran și Dănăricu.

Nu știu cât de concludent a fost acest test, e doar primul amical. Vremea e un impediment pentru pregătire, dar așa e iarna, iar noi încă încercăm să ne facem programul. Ne-am fi dorit o suprafață mai bună de joc, dar așa este cam peste tot în România acum, în plină iarnă. Pe noi ne interesează să acumulăm și să încercăm să formăm o echipă mai bună. Pe măsură ce va trece timpul și vom desfășura și alte amicale, concomitent cu pregătirea centralizată, sperăm să punem la punct și partea tactică, dar și să integrăm jucătorii nou – veniți, astfel încât să fim gata la reluarea campionatului”, a declarat antrenorul Adrian Bogoi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

3 amicale cu echipe de Liga 4

Duminică, de la ora 12:00, Pandurii va juca, tot pe terenul sintetic din Târgu Jiu, cu liderul Ligii a IV-a Gorj, Petrolul Bustuchin, iar miercurea viitoare, de la ora 15:00, va întâlni, pe același teren, ACSO Filiași. Pe 7 februarie, echipa lui Bogoi va juca în deplasare cu Sportul Petrești (locul 3 în Liga a IV-a Alba), pe 14 februarie va întâlni liderul din Liga a IV-a Vâlcea, Flacăra Horezu, iar pe 16 februarie va juca, în Valea Domanului, cu CSM Școlar Reșita.

Liga 2 se va relua pe data de 24 februarie, Pandurii urmând să întâlnească, pe teren propriu, la Motru, Metaloglobus București.

Politica