joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

După Craiova, Emil Boroghină prezintă recitalul „Treptele Unirii” la Paris, Bruxelles, Haga şi Viena

Luni, 15 ianuarie 2018, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova, va prezenta în sala „Ion D. Sîrbu” a Naţionalului craiovean, recitalul de poezie românească „Treptele Unirii”.

Reprezentaţia va începe la ora 19:00 şi va fi transmisă în direct de TVR 3 şi TVR Craiova.
„Treptele Unirii” face parte, alături de recitalul „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea” al aceluiaşi actor, programat în premieră la Craiova în ziua de 24 ianuarie, dintr-un proiect realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti, dedicat sărbătoririi Centenarului făuririi Marii Uniri şi desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român.
De menţionat că „Treptele Unirii”, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu a avut premiera în ziua de 29 noiembrie 2017 la cel de al XXI-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia, în 1 Decembrie la Teatrul Nottara din Bucureşti şi în 3 decembrie la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova în cadrul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu”.
După reprezentaţia craioveană din seara zilei de 15 ianuarie, recitalul „Treptele Unirii” va fi prezentat pe 17 ianuarie la Paris, 18 la Bruxelles, 19 la Haga şi pe 30 ianuarie 2018 la Viena, la invitaţia Institutelor Culturale Româneşti din Paris, Bruxelles şi Viena şi Ambasadelor României în Franţa, Belgia, Olanda şi Austria.
Referindu-se la scenariul recitalului „Treptele Unirii”, academicianul Răzvan Theodorescu spunea: „De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independenţă şi pentru unire, versurile poeţilor români aleşi de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creştetul Românei eterne”, iar cunoscutul critic de teatru Doina Papp scria imediat după reprezentaţia de la Bucureşti: „Recitalul Treptele Unirii vine în întâmpinarea Centenarului din 2018. Peste 30 de poeţi şi-au amestecat glasurile în acest imn când liturgic, când triumfal, când melancolic, când zglobiu şi pur precum acela din poezia populară, pentru a întări constanţa unei conştiinţe de neam pe care uneori ne facem că am pierdut-o pentru că ne e greu să o suportăm. Aş fi vrut să desprind un fir roşu din mesajul îngândurat al recitalului pe care actorul Emil Boroghină ni-l dăruieşte odată cu mărturia de suflet al bunului român care este. L-am ales pe acesta. Aveţi dreptul să-l căutaţi pe acela al Ariadnei ascultându-l pe actor”.
Accesul în sală se face până la ora 18:45, pe bază de rezervare la Agenția teatrală, tel. 0251.413.677.

Politica