miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un nou caz de dare de mită! 500 de euro pentru a-și scăpa o rudă de dosar penal

Ofiţerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au prins în flagrant, în noaptea de luni spre marți, un tânăr de 22 ani, din Craiova, în timp ce oferea suma de 500 euro unui echipaj de poliţie rutieră, format din doi agenţi.

Craioveanul credea că acest lucru îi va convinge pe polițiști să renunțe la decizia de a întocmi dosar penal uneia dintre rudele sale. Cel în cauză fusese prins la volanul unei mașini, deși nu avea permis și era și băut. În fapt, echipajul format din agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj Craiova – Biroul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat care nu deținea permis de conducere şi care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost condus la sediul Biroului Poliţiei Rutiere, pentru constatarea infracţiunii. În timpul întocmirii actelor de constatare, la sediul poliţiei s-a prezentat tânărul care a oferit agenţilor de poliţie suma de 500 euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal conducătorului auto, însă agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta, au continuat să întocmească actelor de constatare ale infracţiunii și au sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Dolj”, se arată într-un comunicat la S.J.A. Dolj. Tânărul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Politica