joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lazăr și Impresie, sub control judiciar

Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr și Alin Nicolae, zis Impresie, sunt cercetați, sub control judiciar, de procurorii craioveni, pentru un scandal în care au fost implicați, în luna decembrie, în zona centrală Craiovei. Aceștia au agresat patronul unui bar, iar Lazăr avea la el un cuțit.

În ziua de 05.01.2018, în urma continuării cercetărilor privind pe L. ANDREI, de 30 ani, din comuna Cârcea  și N. ALIN, de 32 ani, din Craiova, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva celor doi pentru săvârșirea infracțiunilor de Tulburarea ordinii şi liniştii publice şi Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, față de primul dintre aceștia și săvârșirea infracțiunii de  Tulburarea ordinii şi liniştii publice față de N.ALIN.

Cei doi au fost implicați într-o altercație spontană, produsă pe fondul consumului de alcool, într-un local din municipiul Craiova, în cursul lunii decembrie 2017.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În baza probatoriului administrat de polițiști, în cauză a fost propusă luarea măsurii controlului judiciar, iar procurorul de caz a dispus prin ordonanţă luarea acestei măsuri faţă de inculpaţii L. ANDREI şi N. ALIN, pe o perioada de 60 de zile, stabilindu-se mai multe obligaţii pe care cei doi urmează să le respecte în această perioadă”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Patronul agresat nu a depus plângere împotriva celor doi.

Cei doi scandalagii au fost implicați, de-a lungul timpului, în mai multe conflicte cu violență, ajungând în fața instanței. Impresia a fost și după gratii, pentru vătămare corporală gravă și ultraj, în timp ce Andrei Lazăr are termen la instanță pe 1 februarie, în procesul în care este judecat pentru scandalul provocat în noaptea de 13 spre 14 februarie 2016 la Casa Studenţilor din Craiova, în timpul căruia el şi complicele său au înjunghiat un craiovean, de 34 de ani. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Craiova.

Politica