vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovenii, așteptați să spună dacă vor taxele gândite de Primărie pentru 2018

Craiovenii sunt așteptați luni, 18 decembrie, să-și exprime opinia cu privire la taxele și impozitele pe care le vor avea de plătit în 2018. Anul viitor, craiovenii ar urma să scoată mai mulți bani din buzunare pentru eliberarea unor documente, însă unele dintre taxele de anul acesta dispar. Apar însă altele noi.

Primăria va organiza, cu începere de la ora 10, în sala mare de ședințe a instituției, dezbaterea publică a „Proiectului de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2018”.
Conform proiectului, craiovenii vor plăti, de anul viitor, mai mult pentru eliberarea unor documente. Creșterile ar urma să fie cuprinse între un leu și 5 lei, în cazul eliberării unor documente precum certificatul de nomenclatură stradală, ori certificatul de atestare a stadiului construcţiei, respectiv a edificării/extinderii construcţiei. Scade însă taxa de oficiere a căsătoriei în sediul Primăriei Craiova, de la 1.500 lei cât a fost anul acesta, la 850 lei în 2018. În noul proiect nu mai figurează taxele pentru nesterilizarea câinelui, ori pentru deținerea în gospodăria proprie a mai mult de doi câini cu vârsta de peste șase luni.
Apar însă taxe noi, de anul viitor. Una dintre acestea ar fi o taxă de 150 lei/oră pentru folosirea cu timp parţial a caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologie. Ar urma să fie introdusă și o taxă de furnizare de date, în valoare 1 leu/persoană, dar și o taxă de urgență ce va fi percepută celor care vor să obțină mai repede unele documente. Valoarea acestei taxe este între 50 și 500 lei în funcție de documentul solicitat. Totodată, de anul viitor va fi introdusă taxa hotelieră, în valoare de 1% din valoarea totală a cazării/tarifului de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului. Banii colectați din această taxă ar urma să fie folosiți pentru promovarea și punerea în valoare a patrimoniului turistic al Craiovei. Majoritatea impozitelor plătite de craioveni rămân, în 2018, la nivelul celor de anul acesta.
La dezbaterea organizată de Primărie în privința taxelor și impozitelor din 2018 sunt „invitate să participe persoanele fizice şi juridice interesate, în limita locurilor disponibile în sală”, după cum arată reprezentanții municipalității.
Proiectul de hotărâre și anexele aferente pot fi consultate pe site-ul Primăriei Craiova la rubrica „Proiecte de acte normative supuse consultării”.

Politica