Actualitate, Economie, Gorj, Oltenia

CEO a schimbat regulamentul pentru exproprieri

ce-oltenia

Complexul Energetic Oltenia are un nou regulament pentru expropriererea terenurilor și a imobilelor. Acest set de reguli a intrat în vigoare de la 1 decembrie 2017. Conform regulamentului, despăgubirile pentru culturile agricole vor ține cont de prețurile de referință comunicate de Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală. Mai mult, CEO va suporta costurile legate de strămutarea unei gospodării, inclusiv cele de transport, proiectare, studii, avize, acte notariale și alte autorizații.

În cazul în care proprietarul solicită o sumă mai mare decât cea propusă de comisia de negociere, structura de specialitate va elabora o analiză tehnico-economică ce va justifica achiziţia la suma solicitată precum și impactul neachiziției proprietăţii în cauză, asupra procesului de producţie (cost de producţie, cantitate, lucrări tehnologice suplimentare, blocarea activităţii)”, se arată în noul regulament. Rămâne de văzut dacă aceste noi reguli vor stârni reacții în rândul proprietarilor de terenuri, existând indicii că primele nemulțumiri au apărut deja în zonele Rovinari și Mătăsari.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE