marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Varujan Vosganian a lansat „Copiii Războiului” şi la Craiova

 

Varujan Vosganian a fost prezent, vineri, la Craiova în calitate de scriitor. Acesta a lansat şi în Bănie romanul „Copiii Războiului”, lucrare ce reconstituie istoria României de la cel de-al doilea Război Mondial până la începutul anilor 2000. Evenimentul a fost găzduit de sediul Muzeului de Artă din Craiova, sala Oglinzilor devenind loc de întâlnire al iubitorilor de lectură dar şi al oamenilor politici doljeni, în special membri şi simpatizanţi ALDE.

varujan4

Dezbaterea prilejuită de lansarea romanului „Copiii Războiului” a fost moderată de către scriitorul Mircea Pospai. Conferinţa cu titlul „Esenţa culturală a tranziţiei” a început vineri la orele 13.00 şi preţ de mai bine de o oră invitaţilor li s-a prezent un scurt rezumat al cărţii şi o serie întreagă de opinii legate de importanţa domeniului cultural.

„Am copilărit în Craiova, am crescut la bunici şi sunt printre cei care mergeau la stadion cu emoţie. Îmi aduc aminte de oglinzile ovale de pe Lipscani, de debarcaderul din parc şi de locuri frumoase care făceau farmecul Craiovei. Iată că am revenit azi la Craiova şi mulţumesc domnului director al Muzeului de Artă că mi-a oferit şansa de a fi în această sală într-un asemenea moment extrem de important pentru mine. În viaţă nu am ştiut nici măcar eu ce urma să mi se întâmple şi este bine că nu ştim aceste lucruri pentru că cele mai importante lucruri sunt cele neprevăzute. Spun asta pentru că abia atunci eşti sincer, nu ai nicio prejudecată. Viaţa mea a fost plină de lucruri neprevăzute, unul fiind faptul că eu am intrat în politică. Pe vremea când eu am făcut acest pas, mai toţi oamenii de cultură români erau în politică. Ei credeau, în anii 1990, că fără o dimensiune culturală nu vom putea să îndreptăm lucrurile. Aşadar eu fac parte din generaţia culturală a politicii româneşti postbelice. Am rămas în politică pentru că atunci eram cel mai tânăr dintre toţi. Sunt un ecou întârziat al dimensiunii culturale a politicii româneşti. Legat de cultură, să nu uitaţi că aceasta nu se supără niciodată. Cultura dă identitatea unui popor şi în cazul românilor, cultura este certificatul nostru de sinceritate şi autenticitate. Am intrat şi în Uniunea Europeană. Iată-ne acolo! Şi ce am rezolvat. Noi aşteptăm bani de acolo, ei aşteaptă medici, profesori, forţă de muncă. Suntem completari în UE, nu competitivi. Dacă vrem să ieşin din tranziţie o putem face reaşezând situarea noastră în lume. Noi trebuie să ne regăsim, să fim autentici”, este mesajul lui Varujan Vosganian.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Nu este de mirare că domnul Vosganian este azi aici”

varujan-3

Preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, Gabriel Coşoveanu, a adus în atenţie faptul că Vosganian a considerat că este important să lanseze această lucrare şi la Craiova, mai ales că aici şi-a petrecut o bună parte din viaţă.

„Ne bucurăm că suntem aici cu scriitorul Varujan Vosganian şi mă bucur că sunt în sală fidelii lecturii, în primul rând, pentru că de aceea ne reunim la Muzeul de Artă din Craiova. Nu este de mirare că domnul Vosganian este azi aici. Deşi cariera sa l-a dus prin toate colţurile din lume, iată că vorbim azi despre o întoarcere la matcă, o reîntoarcere care la domnul Vosganian este periodică. Felicitări, domnule Vosganian”, a menţionat Coşoveanu.

Autografe pentru cei care au cumpărat cartea

Moderatorul evenimentului, scriitorul Mircea Pospai a vorbit despre Varujan Vosganian, trecând în revistă parcusul cultural al acestuia şi enumerând premiile importante pe care Vosganian le-a obţinut de-a lungul timpului. La manifestarea de vineri au participat iubitorii de lectură, scriitori craioveni, mama lui Varujan Vosganian, deputatul Ion Cupă şi oameni politici doljeni, în special membri şi simpatizanţi ALDE. Cei care au dorit să citească romanul „Copiii Războiului” şi ulterior să îl aibă în bibliotecă, au avut posibilitate să îl cumpere, preţul lucrării fiind de 40 de lei. La finalul manifestării, Varujan Vosganian a dat autografe.

Politica