joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fetele lui Burcea merg după victorie la Cisnădie

Angajate și în preliminariile Cupei EHF, handbalistele de la SCM Craiova au un program încărcat în această perioadă și evoluează din trei în trei zile. După ce joia trecută au întâlnit acasă CSM Roman, iar sâmbătă s-au duelat în competiția europeană cu formația din Debrecen, fetele lui Bogdan Burcea vor evolua astăzi din nou în campionat. Echipa de handbal feminin va juca astăzi pe terenul lui Măgura Cisnădie, începând cu ora 16.00, într-o partidă care contează pentru etapa a 10-a a Ligii Florilor. Adversara craiovencelor de azi a avut un parcurs bun de sezon până în acest moment, clasându-se pe locul patru cu 18 puncte din șase victorii obținute. Măgura este o echipă mai puternică decât anul trecut, când reușea să încheie campionatul abia pe locul nouă, dar formația olteană trebuie să demonstreze că în acest sezon este cea mai bună echipă din țară după CSM București, care se află la un alt nivel. Victoria din Cupa EHF de sâmbătă ar trebui să le aducă un moral bun jucătorelor antrenate de Bogdan Burcea și să aibă o evoluție corespunzătoare valorii lor la Cisnădie pentru a aduce toate punctele acasă.

 

Politica