Actualitate, Gorj, Oltenia, Social

Peste 1.200 de târgujieni au cerut subvenția pentru căldură

ajutoare-caldura

Nu mai puțin de 1.255 de târgujieni au depus solicitări pentru ajutoarele de încălzire a locuinței, până în data de 7 noiembrie anul curent. Cele mai multe cereri sunt pentru subvenții la încălzirea cu gaze naturale (1.061 persoane).

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Anamaria Ianc le reamintește târgujienilor că termenul limită pentru depunerea dosarelor este 19 noiembrie 2017. Actele se primesc și la o dată ulterioară, însă persoanele respective vor primi bani, cu o lună mai puțin. Conform legii, dosarele trebuie să conțină actele de venituri, adeverință de la asociația de locatari și o factură de gaze sau curent. Pe lângă faptul că nu trebuie să aibă un venit mai mare de 615 lei pe membru de familie pentru a beneficia de ajutoare, târgujienii trebuie să îndeplinească mai multe condiții (să nu dețină depozite bancare ce depășesc 3.000 de lei, să nu aibă în proprietate autoturisme cu vechime mai mică de zece ani sau să nu dețină mai multe locuințe. Ca în fiecare an, reprezentanții Direcției pentru Protecție Socială Târgu Jiu vor face verificări la domiciliul solicitanților pentru a vedea dacă aceștia se încadrează sau nu în condițiile impuse de lege.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE