vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Protest spontan la DSP Gorj

Aproximativ 50 de salariați ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au protestat, joi dimineaţa, declarându-se nemulțumiți de faptul că li se vor diminua salariile imediat după ce va intra în vigoare noua grilă a salarizării. Acțiunea a fost una spontană și a avut loc chiar în fața sediului instituției.

Angajații DSP Gorj vor să nu se mai umble la lefuri și au solicitat ca pe lângă salarii să li se acorde și tichete de masă. Aceștia au printat pe coli diverse mesaje către guvernanți și speră ca aceștia să nu ia decizii greșite pentru cei din sistemul de sănătate.

Suntem solidari cu colegii noştri de la Sanitas. Dorim eliminarea plafonului de 30% a sporurilor pentru că ne-au informat economiştii noştri că, dacă se aplică, vor exista diminuări salariale. Ne opunem transferului de contribuţii sociale de la angajator la angajat pentru că iar vor fi diminuări de salarii, solicităm şi noi tichete de masă precum alte categorii din sistem. Sunt circa 50 de participanţi la grevă”, a declarat liderul sindicatului angajaţilor din DSP Gorj, Grigore Turtoi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sindicaliștii nu exclud nici organizarea unei greve generale, totul în funcţie de cum decurg discuţiile şi la nivel central.

Politica