Eveniment, Oltenia, Vâlcea

Autoarea unui furt din locuinţă, prinsă de poliţiştii criminalişti

Specialiștii criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au reușit depistarea autorului unui furt din locuință, comis pe raza comunei Mădulari, în perioada 23 septembrie – 3 octombrie a.c. Este vorba despre o tânără, de 22 ani. 

La locul faptei s-au deplasat polițiști de investigații criminale, specialiști criminaliști și conducător câine de urmă, care au efectuat cercetarea la fața locului, administrând mai multe probe în vederea stabilirii autorului.

Persoana bănuită este o tânără, de 22 de ani, din comuna Pesceana, anunţă Poliţia Vâlcea, arătând că acesta ar fi pătruns în locuință, prin forțarea unei ferestre. Ea a sustras mai multe bunuri de uz casnic.

Sfaturi preventive de la poliţişti


Când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat 
de radio în funcţiune;

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenţei etc.; 

Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate; o sirenă de exterior descurajează și este extrem de eficientă; 

Achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina;
Şi lumea  virtuală este parte din viaţa noastră, nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori;

Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE