vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doljeanul care a târât cu mașina un polițist local prin centrul Craiovei face 2 ani de pușcărie

Bărbatul de 36 de ani, din comuna doljeană Vârvoru de Jos, Daniel Bancău, care a târât cu mașina un agent de la Poliţia Locală Craiova prin centrul Craiovei, aproape 40 de metri, a fost condamnat definitiv. Doljeanul a fost trimis în judecată pentru ultraj în urma faptei sale, în noiembrie anul trecut a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare, la Judecătoria Craiova, iar miercuri, 20 septembrie a.c., sentința a rămas definitivă, după ce Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul pentru că l-a declarat după expirarea termenului.

Reamintim că incidentul s-a petrecut, marţi, 19 iulie 2016, în centrul Craiovei, în zona Universităţii. Agentul Ionel Broboană, în vârstă de 47 ani, se afla în stradă împreună cu alţi doi colegi, într-o acţiune pe linie rutieră. La un moment dat, agentul a observat un Audi cu numere de Braşov care oprise într-o zonă în care nu avea dreptul. I-a cerut şoferului să plece, însă acesta a refuzat şi a intrat într-un magazin. Poliţistul l-a aşteptat şi i-a cerut actele. Șoferul însă a plecat cu poliţistul atârnat de maşină. L-a târât câţiva metri apoi i-a dat drumul.

„Mă aflam în serviciul de patrulare în zona Universitate. Eram acolo trei agenţi. Colegii mei sancţionau doi contravenienţi. Eu am rămas în stradă pentru a preveni pe ceilalţi participanţi în trafic să nu mai oprească în zona inidicatorului Zona Interzisă, moment în care a apărut un Audi de culoare albă, de Braşov. Eu am mers către acesta, conducătorul fiind în autoturism i-am comunicat şi am crezut că a înţeles. (..) S-a întors la maşină, prin spatele maşinii, a deschis portiera maşinii la dânsul, eu fiind lângă maşină m-am legitimat, m-am recomandat şi i-am solicitat documentele de identitate. Acesta s-a urcat în autoturism, rămânând portiera lui deschisă, eu am ţinut de ea să nu lovească celălalte autoturisme în trafic. El s-a urcat la volan, a băgat cheia în contact, s-a prefăcut că îmi dă actele, dar a pornit maşina, a pornit în trombă cu mine, nu am apucat să îmi dau drumul. A plecat cu mine în mers, eu în picioare pe lângă maşină circa 15-20 de metri, după care eu nu am mai putut să ţin ritmul maşinii, a plecat cu mine târâş. Eram cu piciorul și mâna dreaptă jos. Cu cealaltă măţineam de portieră, nu mai puteam să îmi dau drumul riscam să intru sub maşina lui sau să ajung în faţa altor maşini. De frică nu mi-am dat drumul. Am strigat că mă omoară, a oprit maşina, eu mi-am dat drumul, el a închis portiera şi a plecat”, a spus agentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţistul local a fost transportat la spital şi a obţinut şi un certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de 6-8 zile de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost identificat şi prins la scurt timp de poliţiştii de la Rutieră. Este vorba de Daniel Bancău, din comuna doljeană Vârvoru de Jos, în vârstă de 36 ani. Având în vedere că bărbatul are antecedente, întrucât în 2011 acesta a fost condamnat, de Tribunalul Dolj, la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, în urma unui accident de circulaţie şi se afla în perioada termenului de încercare de cinci ani şi şase luni, timp în care nu mai avea voie să comită o altă infracţiune, Bancău a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 20 iulie 2016 a fost prezentat instanţei de judecată, care i-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, iar pe 28 iulie s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Pe 16 noiembrie, magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa pe fond. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a primit o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu executare: „În total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenţie. În baza art.404 alin.4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului BANCĂU DANIEL, durata reţinerii si arestării preventive de la 19.07.2016 la zi. În baza art. 399 alin.1 C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul BANCĂU DANIEL”.

Această sentință a rămas definitivă miercuri, 20 septembrie a.c., când Curtea de Apel Craiova a constatat că apelul a fost declarat prea târziu, astfel că l-a respins: „Respinge, ca tardiv formulat apelul inculpatului. Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.09.2017”.

Politica