Cadavrul unui paznic, găsit plutind în zona Podului Olt

Home Eveniment Cadavrul unui paznic, găsit plutind în zona Podului Olt
Cadavrul unui paznic, găsit plutind în zona Podului Olt

Un agent de pază, în vârstă de 51 de ani, din Slatina, a fost găsit înecat, vineri dimineaţa, în zona podului rutier de peste râul Olt.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost observat plutind la trei-patru metri de mal, pompierii intervenind pentru degajarea acestuia.

Surse apropiate anchetei au declarat că bărbatul ar fi trebuit să lucreze în schimbul trei, la o societatea de pe platforma industrială, noaptea trecută, însă nu a ajuns la serviciu. Familia a găsit în parcare autoturismul şi telefonul său. Aceleaşi surse susţin că bărbatul s-ar fi certat cu familia, seara trecută.

Poliţia a deschis o anchetă, în acest caz, pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.