joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Victorie cu emoții în fața nou promovatei Sepsi

Craiova și-a îndeplinit misiunea în meciul de la Brașov, disputat contra lui Sepsi Sf. Gheorghe, dar nu a făcut-o de o manieră lejeră.

Nou promovații au pus probleme mari craiovenilor în partida de marți seara, echipa lui Mangia obținând, într-un final, victoria cu 3-2, după ce gazdele au revenit de două ori pe tabelă. Formația olteană a intrat în avantaj din prima repriză, după ce tânărul Burlacu (19) a rămas singur cu portarul Fejer și i-a trimis mingea printre picioare. Jocul a fost dominat în continuare de craioveni, dar aceștia nu au mai reușit să materialieze nimic până la pauză, în ciuda ocaziilor importante avute de Gustavo.

În partea a doua meciului, cele două echipe s-au descătușat în ofensivă, iar jucătorii lui Sepsi au izbutit egalarea după un sfert de oră de la revenirea pe teren prin lovitura de cap a lui Hadnagy (60). După încă o ratare a lui Gustavo, cinci minute mai târziu, tot brazilianul a repus echipa olteană la conducere, transformând penaltiul obținut de Bancu în minutul 68. Tirada de goluri nu s-a oprit aici, pentru că doar două minute mai târziu de la golul lui Gustavo, gazdele au egalat din nou pe tabelă prin Astafei (70), care l-a învins pe Mitrovic cu un șut din interiorul careului după o pasă excelentă a lui Patrick Petre ce a surprins pe picior greșit apărarea craioveană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sepsi nu a rezistat însă să păstreze acest scor până la finalul meciului, iar Nicușor Bancu a adus victoria Craiovei în minutul 80, cu un șut de la 16 metri.

„Îmi doream să am mai puține emoții în această seară (n.r – marți). Am avut ocazia să facem 2-0, dar nu am reușit, apoi au punctat ei, după care am revenit în joc. A fost un meci dificil, pe un teren dificil. Echipa noastră poate să înscrie și nu am dubii asupra acestui lucru. Ceea ce mă dezamăgește este că am primit două goluri. Dacă vrem să facem campionatul pe care ni-l dorim nu trebuie să primim cu atâta ușurință golurile. Facem schimbări des în apărare, într-adevăr, dar eu pun în teren jucătorii pe care îi consider pregătiți să joace. Am făcut câteva erori și în meciul anterior, dar nu cred că este o problemă cu defensiva. Trebuie să rulăm mulți jucători, pentru că programul este foarte încărcat și meciurile sunt foarte apropiate“, a declarat Devis Mangia.
Jucătorul care a marcat golul decisive pentru craioveni, Nicușor Bancu, crede că au avut și puțin noroc în adjudecerea acestui succes, pentru că nu au prestat cel mai bun joc al lor.

„Mă simt bine că am câștigat, suntem bucuroși cu toții. Din păcate, nu am făcut un joc foarte bun, pot să spun că am avut și puțin noroc. Trebuie să învățăm ceva din acest meci și data viitoare să fim mai motivați și mult mai atenți în apărare. Probabil că am crezut că am închis meciul când am condus cu 1-0 și 2-1, dar ați văzut că am comis o greșeală și am primit gol. Am avut noroc pe final și am dat gol din nou. Dacă nu reușeam, probabil că era o atmosferă foarte proastă. La fiecare meci, îmi doresc să intru și să joc cât mai bine, în primul rând, și după aceea, dacă se poate, să și marchez e foarte bine, dar vreau ca echipa să câștige la final. Mă bucur că am reușit să înscriu, mai ales că ieri (n.r – luni) a fost și ziua mea de naștere. Mi-am făcut un cadou și sper să o țin tot așa“, a declarat Nicușor Bancu.

CSU Craiova nu are mult timp de repaus după acest meci, fiindcă vineri este programată o nouă partidă pentru trupa lui Mangia. Craiovenii vor întâlni pe teren propriu, la Drobeta Turnu Severin, formația FC Voluntari, vineri, de la ora 20.30.

Politica